iunie 17, 2023

Cum m-am obișnuit cu alertele de raid aerian – Povestea unui jurnalist georgian din Kyiv

În ultima duminică din luna mai se sărbătorește Ziua orașului Kyiv, care marchează fondarea acestuia în anul 482 – pentru al doilea an, în mod modest, în condiții de război. Rusia a lansat încă un atac aerian masiv asupra capitalei ucrainene de Ziua Kyivului, provocând moartea unei persoane și rănirea altor două. Nino Chichua, o jurnalistă a site-ului de știri georgian Netgazeti, relatează despre modul în care Kyiv și locuitorii săi își duc viața în condiții de alertă aeriană permanentă.

A trecut un an de când Opera din Kyiv și-a reluat spectacolele după o suspendare obligatorie cauzată de război. Inițial, a dat două spectacole pe săptămână, apoi trei după ce majoritatea membrilor săi s-au întors din evacuare. Capacitatea Operei este de 1.300 de locuri, dar acum, pentru a permite evacuarea în siguranță, sunt puse în vânzare doar 450 de bilete. În cazul în care există o alertă în timpul spectacolului, publicul este invitat în adăpostul antiatomic al operei, în vestiar. După ridicarea alertei, spectacolul se reia din punctul în care a fost întrerupt, deși, uneori, nu mai are rost să continue spectacolul – o dată, alerta de raid aerian a sunat cu doar 3 minute înainte de finalul piesei La Traviata.

**“Carmen”, Opera din Kyiv. Foto: Nino Chichua/Netgazeti**

“În acea zi, Violetta a supraviețuit…”, își amintește Liudmila Movlenko, reprezentanta Operei Naționale.

În urmă cu un an și jumătate, când Rusia a dislocat aproape 100.000 de soldați la granița ucraineană și când totul indica faptul că războiul era iminent, foarte puțini oameni și-au imaginat că armata rusă va merge dincolo de estul Ucrainei și va încerca să captureze Kyivul, dar exact asta a fost ceea ce au făcut. După o încercare nereușită de a asedia capitala, forțele rusești s-au retras din regiunile Kyiv și Cernihiv, deși au continuat atacurile aeriene asupra capitalei până în prezent. Sistemele ucrainene de apărare antiaeriană se confruntă cu rachetele rusești și cu dronele iraniene, de cele mai multe ori cu succes. Iar Kyivul, deși cu alerte regulate de raid aerian și restricții de stare de asediu, a revenit la o viață normală.

“Inițial, totul a fost închis. Nici un cinematograf sau club nu funcționa… Când pericolul unui atac în toată regula asupra regiunii Kyiv s-a diminuat, viața a început să reapară. S-au întors fabricile, instituțiile, organizațiile, pentru că, așa cum spune președintele nostru, trebuie să punem economia în funcțiune. Acest lucru este de o importanță crucială. În pofida greutăților din estul Ucrainei, aici trebuie să facem totul pentru a îmbunătăți situația pentru a ajuta linia întâi”, spune Sophia, în vârstă de 21 de ani, din Kyiv.

Cetățenii din Kyiv explică cum s-a schimbat viața lor de zi cu zi în ultimul an – s-au obișnuit atât de mult cu alertele aeriene, încât mulți dintre ei nu mai aleargă la adăposturi la fiecare alertă de raid aerian. Cu ce nu se pot obișnui însă sunt oamenii nevinovați care au devenit victimele zilnice ale acestui război; războiul le-a dat putere oamenilor obișnuiți, le-a adâncit dragostea de viață și de patrie, iar ei au tăiat toate legăturile cu rudele rusești spunând că nu le vor ierta niciodată.

Cristina Kiselovaite, actriță și manager artistic:

“Viața este minunată în Kyiv. În primul rând, pentru că sunt în viață. Mă pot plimba în parc cu prietenii mei, pot juca la teatru… Acum cunoaștem cu adevărat valoarea vieții și trăim fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Războiul mi-a schimbat activitățile de zi cu zi – nu pot să planific nimic, deoarece nu știu dacă Rusia va bombarda din nou orașul nostru sau nu. Atunci când am ceva foarte important de făcut, ignor avertismentele aeriene. De parcă aș avea încredere în intuiția mea. Este posibil ca mama mea și majoritatea prietenilor mei să coboare noaptea în adăpostul subteran. Dar este extrem de dificil să mergi la adăpost în fiecare zi, uneori de trei ori pe zi. Noi vrem doar să trăim. Vreau să dorm noaptea. Nu este corect ceea ce spun, dar acesta este adevărul. Știu că Europa, alte țări sunt obosite de războiul nostru, de știrile despre Ucraina și de ajutor… Și noi suntem obosiți. Dar acest lucru nu înseamnă că războiul s-a încheiat. Și dacă astăzi toată lumea face ceva pentru a opri agresiunea, este posibil ca перемога, victoria noastră – toată lumea cunoaște acest cuvânt – să vină mai repede.”

Anatoli Tarchenko, locuitor al Kyivului

“Orașul nu mai este la fel de festiv ca pe vremuri. Toată lumea este închisă în sine… în discuții, în relații… acesta este rezultatul războiului. Prețurile produselor și medicamentelor cresc permanent. Dar nu ducem lipsă de nimic. Absolut toate instituțiile funcționează. Dar războiul ia multe vieți, mor copii, femei, băieți… În zilele în care trec pe lângă memorialul soldaților noștri uciși, nu pot să dorm. Câți oameni au murit din cauza idiotului zombificat care stă la Kremlin… Cred că trebuie să treacă trei-patru generații înainte de a putea începe să ne reluăm relațiile cu rușii. Rana pe care acest idiot a provocat-o poporului ucrainean este prea adâncă. Slavă Domnului, nu am rude în Rusia, dar am cunoștințe. Am rupt relația cu ei pentru că îl susțineau pe Putin în aceste eforturi militare sălbatice. De ce avem nevoie din partea comunității internaționale? Arme, arme, arme, arme. Și medicamente și, dacă este posibil, îngrijiri medicale pentru soldații noștri în țări străine, unde există tehnologii medicale moderne. În ceea ce privește restul, Ucraina se va descurca cu propriile forțe.”

Sophia, 21 de ani:

“În primul rând, războiul ne-a schimbat – toți am crescut în mod neașteptat în acest an. Am înțeles ce este războiul. Am experimentat ce fel de distrugere și mizerie poate provoca. Am devenit mai rezistenți și mai încrezători. La început, am plecat din Kyiv împreună cu familia mea, dar nu am părăsit țara. Apoi m-am întors la Kyiv. La început am fost incredibil de speriați de sunetele de avertizare aeriană și de rachete. Și noi suntem speriați acum. Dar, cumva, ne-am obișnuit cu acest lucru [avertismente aeriene]. Trecuse un an, te obișnuiești spontan cu lucrurile… E prea greu de vorbit, pentru că amintirile fiecăruia sunt diferite. Toată lumea este legată într-un fel sau altul de acest război. Sunt reticentă în a comunica cu rușii. Din păcate, am rude în Rusia și am încheiat toate tipurile de contacte cu ele. Ei nu înțeleg explicațiile pe care le primesc. Ei trăiesc în lumea lor îngustă. Lasă-i să trăiască. Reînvierea relațiilor vechi este imposibilă. Nu pot împărtăși opinia că rușii și ucrainenii sunt frați. Ei nu sunt. Aceștia sunt oameni diferiți, cu o cultură diferită. Reconciliere? În nici un caz.”

Sasha, 35 de ani:

„Sunt din Donețk. Războiul din Donbas a început mai devreme [în 2014]. M-am mutat la Odesa, apoi la Kyiv. Am studiat la Kharkiv. Am fost în multe orașe din țara mea și le iubesc pe toate în felul lor. Dar Kyivul este special. Îmi plăcea înainte de război, dar atitudinea mea era greșită. Eram nemulțumit. Aveam nevoie de mai mult. De la evenimentele care s-au petrecut aici, recunosc cât de minunată este țara noastră. Cât de puternici, amabili și simpatici sunt oamenii care trăiesc aici. Am învățat cu toții să iubim cu o vigoare reînnoită Ucraina, orașul nostru, pe cei dragi și pe compatrioții noștri. Viața a devenit mai grea, dar oamenii sunt abilitați. În ceea ce privește starea noastră de spirit – ești bine dispus atunci când nu cad rachete, iar oamenii nu sunt uciși. Zilele în care oamenii mor sunt mult mai grele. Empatizezi și suferi… Nimic nu va mai fi ca în trecut, o mulțime de oameni nu vor mai avea rude, nu vor mai avea case, nu vor mai avea unde să se întoarcă, unde totul putea fi ca înainte.”

Pe fundalul monumentelor culturale împachetate cu saci de nisip, tancurile rusești arse sunt astăzi principala atracție pe străzile Kyivului. Artă murală, graffiti și bannere cer încetarea războiului și întoarcerea în viață a soldaților. O mare parte din arta murală este dedicată orașului Mariupol.

Toată lumea se aștepta ca Kyivul să cadă în mâinile rușilor în câteva zile, dar rezistența ucraineană continuă, aproape 500 de zile mai târziu. La câteva zile de la începerea războiului în toată regula, ucrainenii au dat exemple impresionante de autoorganizare. De exemplu, începând cu 24 februarie 2022, Fundația Come Back Alive a strâns peste 7 miliarde de hrivne (aproximativ 175 de milioane de euro) pentru a sprijini forțele de apărare ucrainene. Și acesta este doar unul dintre sutele de ONG-uri care colectează contribuții de la oameni.

Organizații caritabile prin drone și echipamente pentru armată. Maxim Lemanski, reprezentant al Fundației Come Back Alive, își amintește că producătorii turci ai dronelor Bayraktar au fost șocați atunci când organizațiile de caritate i-au abordat pentru a cumpăra dronele – nu puteau înțelege cum un ONG ar putea cumpăra arme pentru armată. Negocierile au durat mai multe luni pentru a se ajunge la un acord.

Când Fundația Prytula a venit cu 15 milioane de dolari strânși prin crowdfunding pentru a cumpăra trei Bayraktars, compania turcă le-a donat gratuit. Cu banii economisiți, organizația caritabilă a cumpărat un satelit ICEYE pentru forțele armate.

Cu toate acestea, contribuțiile interne sunt acum în scădere în comparație cu prima perioadă a războiului – Come Back Alive a colectat un miliard de hrivne în martie 2022, acum colectează doar 300.000 de hrivne pe lună. Prin urmare, intenționează să își reorienteze eforturile de strângere de fonduri de la cetățenii obișnuiți către marile întreprinderi.

Platforma caritabilă United24, creată la inițiativa președintelui ucrainean Volodymyr Zelenskyy, a reușit să atragă până în prezent peste 353 de milioane de dolari.

Ljuba Shipovich, reprezentantul Fundației Dignitas, consideră că direcționarea acestei sume și a banilor de la donatorii internaționali către reconstrucție este o greșeală: înainte de reconstrucție, Ucraina trebuie să câștige războiul, spune el, și trebuie mobilizate mai multe resurse pentru a continua lupta.

“Cred că afirmațiile guvernului ucrainean potrivit cărora câștigăm războiul sunt bune doar pentru a ridica moralul soldaților noștri. Dar trebuie să recunoaștem adevărul – Rusia are mai multe resurse de mobilizare”, spune Ljuba.

“Nu putem pierde acest război”, este de acord Maxim Lemanski de la Fundația Come Back Alive.

În alegerea sa de a-și apăra suveranitatea, viitorul european și de a se rupe pentru totdeauna de Kremlin, societatea ucraineană este mult mai neechivocă și mai unită de la invazia în toată regula a Rusiei, decât chiar în ceea ce privește războiul din Donbas, care durează din 2014.

“Rusia a inițiat acest război, dar alegerea noastră a fost să răspundem prin luptă. Nu avem cum să oprim acest război fără să ne predăm. Dacă nu luptăm, vom pierde țara. Iar acest lucru nu implică doar statutul nostru de națiune. Aceasta este o bătălie pentru cei dragi nouă, pentru vieți umane. Ne luptăm cu armata rusă, dar armata rusă nu luptă doar cu forțele armatei ucrainene – luptă cu întreaga Ucraină”, spune Artem Denisov, directorul hub-ului veteranilor ucraineni.

* Nino Chichua a călătorit la Kyiv în cadrul unei vizite de presă pentru jurnaliștii georgieni și moldoveni, organizată de VECINII UE din Est în parteneriat cu ONG-ul internațional de media n-ost. Scopul principal al vizitei a fost încurajarea schimburilor și a colaborării transfrontaliere între jurnaliștii din Ucraina, UE și țările PaE, precum și susținerea agendei ucrainene și readucerea acesteia în fluxurile de știri ale principalelor mass-media din PaE.

Autor: Nino Chichua

Articole pe Netgazeti.ge în Georgiană

Ucraina