Tineri Ambasadori Europeni participă la Forumul European al Tinerilor Lideri din Polonia
aprilie 26, 2022

Tineri Ambasadori Europeni participă la Forumul European al Tinerilor Lideri din Polonia


Peste 50 de Tineri Ambasadori Europeni, dintre care 20 din Ucraina, participă la Forumul European al Tinerilor Lideri.  La Katowice, Polonia, în perioada 25-27 aprilie, a fost organizată o Conferință în contextul Congresului Economic European. Forumul reunește aproximativ 200 de tineri lideri europeni din UE și din țările învecinate. În cadrul unor mese rotunde și sesiuni tematice pe diferite aspecte importante ale cooperării europene în domeniul tineretului, au avut loc discuții cu un accent special pe situația tinerilor din ucraina.

Ideea din spatele Forumului este de a oferi un spațiu pentru tinerii activiști întreprinzători din Uniunea Europeană, Balcanii de Vest și țările din Parteneriatul Estic. Acesta le va da posibilitatea de a-și împărtăși experiențele, a se angaja în rețele și a discuta probleme importante pentru tinerii din întreaga Europă. La forumul de trei zile vor participa tineri activiști din întreaga Europă, precum și studenți de la universități regionale și antreprenori participanți la Congres.  

“Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei ridică provocări complet noi pentru Europa, ale căror consecințe nu le putem prevedea pe deplin”, spun organizatorii. Contextul tuturor sesiunilor și atelierelor va fi, prin urmare, războiul și posibilitățile de sprijinire a societății ucrainene. “Scopul nostru este, de asemenea, ca cel mai mare grup posibil de tineri lideri din Ucraina să participe la Forum, pentru a discuta împreună despre mobilizarea societăților civile pentru a contracara amenințările venite din partea Rusiei.”

Alte teme de pe ordinea de zi vor include Agenda ONU 2030 pentru Dezvoltare Durabilă și Strategia Europeană pentru Tineret 2019-2027, precum și prioritățile tematice ale programelor UE pentru Tineret 2021-2027. Deasemenea, se va discuta incluziunea și diversitatea, transformarea digitală, mediul și lupta împotriva schimbărilor climatice și participarea la viața democratică.

Află mai multe

Forumul European al Tinerilor Lideri

Program

Tinerii Ambasadori Europeni

SALTO Youth



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,