Forumul Global Gateway: UE anunță 12 milioane de euro pentru modernizarea căilor ferate din Moldova
octombrie 27, 2023

Forumul Global Gateway: UE anunță 12 milioane de euro pentru modernizarea căilor ferate din Moldova


Comisarul European pentru Politica de Vecinătate și Negocieri privind Extinderea, Olivér Várhelyi, și Președintele Băncii Europene de Investiții (BEI), Werner Hoyer, au oficializat un pachet financiar prin care Comisia Europeană va acorda un grant de investiții în valoare de 12 milioane de euro în cadrul proiectului BEI Global pentru reabilitarea și modernizarea a două tronsoane cheie de linii de cale ferată din Republica Moldova. Anunțul a fost făcut în cadrul Forumului Global Gateway de la Bruxelles din 25 octombrie.

Cu un sprijinul unui împrumut ulterior de 42 de milioane de euro de la BEI Global, infrastructura feroviară modernizată nu numai va îmbunătăți conectivitatea internă în Republica Moldova, dar va oferi, de asemenea, o rută de export critică pentru Ucraina, consolidând și mai mult inițiativa “Coridoarele de solidaritate” și promovând stabilitatea regională și reziliența economică.

Un element central al acestui proiect va fi reabilitarea coridorului feroviar nord-sud al Republicii Moldova, o legătură esențială între Ucraina de vest și porturile cheie de pe Dunăre și Prut, cu acces la apele internaționale. Îmbunătățirea conexiunii feroviare dintre Republica Moldova și Ucraina are ca scop stimularea comerțului și aduce beneficii atât economiei Republicii Moldova, cât și exporturilor ucrainene, în special în contextul inițiativei “Coridoarele de Solidaritate UE-Ucraina”.

Inițiativa, care va fi implementată de Căile Ferate din Moldova, se concentrează pe reabilitarea infrastructurii feroviare pe coridorul Valcineț – Ungheni – Chișinău – Câineni din Republica Moldova. Acest proiect face parte dintr-o reformă generală, care vizează îmbunătățirea infrastructurii feroviare existente și, pe termen lung, armonizarea rețelei feroviare a Republicii Moldova cu standardele și practicile UE.

“Mă bucur să văd că inițiativa noastră privind coridoarele de solidaritate dă rezultate în Moldova”, a declarat Comisarul Várhelyi. “Pe măsură ce Moldova devine o parte integrantă a circulației bunurilor, oamenilor și serviciilor, modernizarea infrastructurii de transport a țării este imperativă. Prin urmare, mă bucur că această investiție va consolida reziliența infrastructurii feroviare moldovenești, va îmbunătăți conectivitatea Moldovei cu Ucraina și Europa și va aduce beneficii economiei moldovenești.”

Prezent la semnarea grantului de investiții în cadrul Forumului Global Gateway, Prim-Ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, și-a exprimat recunoștința față de Comisia Europeană și BEI: “Reabilitarea coridorului feroviar Nord-Sud din țară, care este un proiect de o importanță deosebită în contextul coridoarelor de solidaritate, va aduce beneficii economice pe termen lung pentru întreaga regiune în această perioadă dificilă. Proiectul reprezintă o parte bine integrată a efortului nostru de a integra pe deplin Republica Moldova în rețeaua feroviară europeană.”

De la stabilirea prezenței sale în Republica Moldova în 2007, BEI a canalizat peste 1,19 miliarde de euro în 33 de proiecte, sprijinind obiectivele de politică ale UE în mai multe sectoare, cum ar fi transporturile, energia, IMM-urile, agricultura și infrastructura municipală. 

Forumul Global Gateway, desfășurat la Bruxelles în perioada 25-26 octombrie, reunește pentru prima dată o adunare a reprezentanților guvernamentali din Uniunea Europeană și din întreaga lume, alături de părți interesate cheie din sectorul privat, societatea civilă, lideri de opinie, instituții financiare și organizații internaționale, pentru a promova investițiile globale în infrastructura transformatoare – hard și soft – în vederea realizării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Global Gateway este oferta pozitivă a UE pentru a reduce decalajul de investiții la nivel mondial și pentru a stimula conexiunile inteligente, curate și sigure în sectoarele digital, energetic și al transporturilor, precum și pentru a consolida sistemele de sănătate, educație și cercetare. Strategia Global Gateway încorporează o abordare de tip “Team Europe”, care reunește Uniunea Europeană, statele membre ale UE și instituțiile europene de finanțare a dezvoltării. Împreună, acesta își propune să mobilizeze până la 300 de miliarde de euro în investiții publice și private între 2021 și 2027.

Află mai multe

Comunicat de presă



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,