Pentru Alexandru Socolov, un tânăr din satul Răzeni, Republica Moldova, drumul spre antreprenoriat a început încă din copilărie, în prisaca bunicului. Acolo, printre roiuri de albine și mirosul dulce al fagurilor, a prins rădăcini pasiunea pentru apicultură. Inspirat de această lume uimitoare și hotărât să ducă mai departe tradiția familiei, în 2018 Alexandru a făcut pasul decisiv: a cumpărat patru familii de albine și a pornit pe cont propriu spre o afacere în domeniul apiculturii.
La fel ca mulți alți tineri din mediul rural, Alexandru avea dorință și pricepere, însă îi lipseau resursele și cunoștințele necesare pentru a-și transforma pasiunea într-un business funcțional. Știa că dezvoltarea unei stupine presupune investiții serioase: timp, bani, echipamente și multă răbdare.
Programul EU4Youth – sprijinul care a contribuit la dezvoltarea afacerii lui Alexandru
Sprijinul a venit exact când avea nevoie. Prin intermediul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), Alexandru a aflat despre proiectul „Persp@ctive” și a decis să se înscrie.
„Am văzut anunțul și am decis să mă înregistrez, ca să înțeleg mai bine despre ce este vorba. Era despre business, despre cum se administrează o afacere. Pentru mine era foarte interesant să aflu cum pot să mă dezvolt. Așa au început cursurile”, povestește Alexandru Socolov.
Sprijinul primit în cadrul proiectului nu s-a limitat la informații teoretice, ci a inclus și posibilitatea de a aplica în practică cele învățate. Mai mult, instruirile și oportunitățile de finanțare descoperite l-au ajutat să avanseze în afacere.
„Acolo am învățat să facem un plan de afaceri de la zero. Cu proiectele pe care le-am elaborat am participat la granturi. Astfel, am câștigat un grant de 50.000 de lei, din care am procurat stupi – 25 de familii. Astfel am economisit ani de muncă”, spune Alexandru.
Cum contribuie parteneriatele strategice la succesul tinerilor antreprenori
Succesul lui Alexandru este, de asemenea, rezultatul unei colaborări eficiente între proiectul „Persp@ctive”, care a oferit instruiri, mentorat și oportunități de finanțare; ANOFM, care a identificat tinerii în căutare de sprijin; și programul EU4Youth: Ocuparea forței de muncă și antreprenoriat în rândul tinerilor.
„În cadrul proiectului „Persp@ctive” ne-am propus să susținem tinerii, în special pe cei din mediul rural, tinerii cu dizabilități și alte categorii vulnerabile, facilitându-le accesul pe piața muncii. Totodată, sprijinim tinerii cu competențe antreprenoriale, pentru ca ideile lor să fie puse în valoare, iar unii chiar să își lanseze sau dezvolte afaceri cu ajutorul experților implicați în proiect. Principalul nostru partener în acest demers a fost Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin structurile teritoriale din raioanele vizate, iar în câteva cazuri am colaborat și cu asistența socială și direcțiile pentru educație”, relatează Sergiu Gurău, directorul AO „Eco-Răzeni”, organizație care implementează proiectul în Republica Moldova.
„Prin inițiativele susținute de Uniunea Europeană, tinerii au șansa de a-și transforma ideile în realitate. Succesul lui Alexandru este o dovadă clară că suportul oferit de programul EU4Youth oferă tinerilor din Republica Moldova acces la suport concret, precum și oportunitatea de a deveni antreprenori de succes și de a contribui la dezvoltarea comunității lor”, a menționat Austėja Vilkelytė, șefă adjunctă a Departamentului Proiecte de Cooperare pentru Dezvoltare Internațională, Agenția Centrală de Management a Proiectelor (CPVA), Lituania.
Succesul lui Alexandru Socolov motivează și alți tineri din comunitate
Alexandru gestionează o stupină cu 50 de familii de albine și continuă să crească. Prin exemplul său, el a reușit să inspire o întreagă comunitate, demonstrând tinerilor din sat că prin muncă, educație și sprijin adecvat, visele antreprenoriale pot deveni realitate, chiar și în mediul rural.
„Aș încuraja tinerii să participe la instruiri fără ezitare. Informația pe care o primești îți oferă încredere și un fundament solid. Nu mai intri în antreprenoriat nepregătit, ca într-un duș rece”, spune Alexandru.
Proiectul „Persp@ctive”, implementat în Republica Moldova în perioada iunie 2023 – mai 2025, a oferit tinerilor din șase regiuni – Ialoveni, Hâncești, Cantemir, Florești, Fălești și UTA Găgăuzia – suport practic și teoretic pentru dezvoltarea carierei și a competențelor antreprenoriale. Colaborarea dintre ANOFM, asistența socială locală și echipa proiectului a permis ca fiecare participant să primească sprijin adaptat nevoilor sale. Bugetul total al proiectului a fost de 294.000 de euro.





Mai multe pagini ale campaniei:
Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?
Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") , care complementează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Extindere și Vecinătate Estică (DG ENEST) a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul Vecinii UE de la est este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.
Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,