Brutăria Bardar – locul unde angajații se simt ca acasă, copiii vin în excursie, iar mediul înconjurător este în siguranță
iulie 4, 2023

Brutăria Bardar – locul unde angajații se simt ca acasă, copiii vin în excursie, iar mediul înconjurător este în siguranță


Istoria Brutăriei Bardar începe în anul 2000, în localitatea cu același nume – Bardar –, aflată la 15 kilometri sud-vest de Chișinău, în raionul Ialoveni. A început ca o afacere a familiei Plugaru, dar în ultimii cinci ani s-a extins de 10 ori ca număr de producție și acum produsele brutăriei pot fi găsite pe rafturile a 170 de magazine din România.

Directorul și co-proprietarul brutăriei, Victor Nistorică, spune că nu se opresc aici. Vor să exporte produsele lor în Israel, Germania, Irlanda: „Ne orientăm spre diaspora noastră, acolo unde sunt moldovenii”.

Mai mult ca atât, brutăria implementează metode ecologice în producere: stație de epurare, separator de grăsimi, sistem de colectare a apelor de ploaie, colectarea și separarea deșeurilor etc. Totuși, după cum menționează directorul Brutăriei Bardar, această creștere a afacerii și îmbunătățirea proceselor de lucru nu ar fi fost posibile fără susținerea Uniunii Europene prin intermediul proiectului „Livada Moldovei”.

La Brutăria Bardar sunt mai multe secții de preparare a produselor de patiserie: începând de la secția de torturi și terminând cu cea de plămădire a plăcintelor.

„Numai prăjituri avem vreo 20 de feluri, iar torturi – aproximativ 15 feluri. De asemenea, acum facem și macarons, croissante. Anul trecut am fost provocați să vedem dacă putem să facem torturi. Ne-am apucat și facem, inclusiv torturile le facem și la comandă. Acum avem peste 30-40 de denumiri de produse în patiserie și continuăm să creștem”, menționează directorul și co-proprietarul brutăriei, Victor Nistorică. Totuși, în topul preferințelor consumatorilor fideli sunt celebrele plăcintele „Poale-n Brâu”, plămădite manual.

Victor Nistorică ne spună că o adevărată revoluție pentru brutărie a început în anul 2018-2019, atunci când a apărut ideea de produse semifabricate congelate și s-a decis să se investească în această direcție. Cu ajutorul proiectului „Livada Moldovei”, brutăria a beneficiat de un credit de circa 3,3 milioane de lei, reușind să procure un microbuz pentru livrarea mărfii, un malaxor, un divizor, laminator, echipamente de procesare, cuptor, cameră de congelare și cameră de păstrare.

„Vrem ca oamenii să se simtă bine aici, ca în familie”

„În camerele de congelare sunt depozitate aproximativ 30 000 de plăcinte. Ele se vând doar în stare congelată. O parte din plăcinte le vindem angro, iar altă parte sunt distribuite comercianților mai mici sau chiar direct acasă la oameni. N-am fi putut să vindem torturi dacă nu am fi avut autocamionul care livrează produsele în regim frigorific”, menționează Victor Nistorică.

Co-fondatorul „Brutăriei Bardar” spune că afacerea înregistrează o creștere de 30-40 % în fiecare an, iar capacitatea de producere este de circa 3-4 tone pe zi. Din tot volumul produselor spre export sunt destinate aproximativ 35%.

„Ne dorim ca în vreo doi ani să exportăm în afara țării cel puțin tot atât cât vindem și pe piața locală, poate chiar și mai mult. Nu planificăm să ne oprim din creștere. Pe lângă faptul că am crescut portofoliul, am crescut și numărul de clienți aici, în Moldova. Recent, am început să exportăm masiv. Lucrăm cu Kaufland în Moldova și cu Kaufland în România. În România sunt peste 170 de magazine unde livrăm produsele noastre.”

Întreprinderea a reușit să crească numărul de angajați de la 20 în 2018 la 55 de persoane în 2023, iar majoritatea (circa 90 %) sunt din localitatea Bardar. Programul obișnuit de lucru al unui lucrător la Brătăria Bardar este de la 8.0 până la 17.00.

„Nu-i ușor să găsim lucrători, dar încercăm să ne poziționăm ca un angajator care oferă condiții bune de muncă. Nu mă refer doar la salariu. La noi este curat, cald, îi obligăm pe angajați să-și ia pauze. Facem așa ca oamenii să se simtă bine, să se simtă în familie aici”, menționează Victor Nistorică.

„Contribuim la un mediu sănătos în localitate”

Producția Brutăriei Bardar se bazează pe metode ecologice de producere. Acestea sunt: stație de epurare, separator de grăsimi, sistem de colectare a apelor de ploaie, colectarea și separarea deșeurilor etc. Toate acestea au fost instalate ca rezultat al contribuției proprii a brutăriei în cadrul proiectului „Livada Moldovei”.

„O parte din contribuția noastră în acest parteneriat cu «Livada Moldovei» a fost și componenta de ecologizare a afacerii. Asta înseamnă că noi am construit o stație de epurare, fiindcă aici în sat sistemul de canalizare nu-i prevăzut și pentru uz industrial. Respectiv, noi am instalat separat o stație de epurare și un separator de grăsimi, pentru că lucrăm mult cu uleiul”, ne povestește Victor Nistorică.

De asemenea, tot în cadrul acestei metode de ecologizare brutăria are și un sistem de colectare a apelor de ploaie, care este folosită în procesele tehnice. În așa mod, întreprinderea consumă mai puțină apă de la rețea și astfel se reduce presiunea.

„În cadrul programului de ecologizare am mers și pe partea de selectare a deșeurilor. Avem tomberoane pentru plastic, hârtie, deșeuri organice etc. Colaborăm cu o companie de sortare a deșeurilor care vine și ne ia hârtia și plasticul, pentru ca ulterior să fie reciclate. Este foarte important și pe termen imediat – ne-am redus costurile de transportare a deșeurilor. Pe termen lung – contribuim la un mediu sănătos în localitate, nu poluăm aerul și apa”, spune directorul și co-proprietarul Brutăriei Bardar.

Participarea în cadrul proiectului „Livada Moldovei”, după cum spune Victor Nistorică, a fost foarte eficientă.

„Cuptorul, malaxorul, fermentorul, camerele frigorifice – toate aceste utilaje au fost achiziționate cu ajutorul creditului din cadrul proiectului «Livada Moldovei». Acest credit ne-a fost oferit la o rată preferențială, mai mică decât era în piață. De asemenea, un punct important pe care trebuie să-l remarc este faptul că tot ce noi cumpărăm prin intermediul proiectului «Livada Moldovei» este cu scutire de TVA. Noi având un credit de circa 3,3 milioane de lei, nu am mai achitat și 700 000 de lei pe TVA, atunci când am cumpărat utilajul. Este un beneficiu foarte mare. Chiar și acum suntem la etapa de a mai lua un credit de la «Livada Moldovei»”, precizează Victor Nistorică.

Panouri solare și turism

După ce au crescut capacitatea de producere a brutăriei, au făcut-o mai eficientă din punct de vedere ecologic, acum urmează să o digitalizeze complet și să o facă eficientă și din punct de vedere energetic. Mai mult ca atât, co-proprietarul Brutăriei dorește să dezvolte foarte mult și componenta turismului.

„În următoarea perioadă începem să instalăm panourile fotovoltaice. De asemenea, vom instala și un sistem de pompe de căldură. Instalarea panourilor fotovoltaice ne vor ajuta să economisim foarte multe resurse. De asemenea, vom merge și pe partea de digitalizare a tuturor proceselor. Acum mai avem unele procese care se fac încă pe hârtie și trebuie să schimbăm acest lucru. O altă componentă pe care ne dorim să o dezvoltăm este turismul. Vin la noi copii în excursie. În luna mai aveam și câte 100 de copii pe zi care veneau la brutăria noastră. Noi le facem excursie și masterclass. Vrem să investim într-o sală de degustare, să aducem turiști și din afară. Chiar vrem să dezvoltăm partea turistică, ne dorim foarte mult acest lucru”, confesează directorul și co-proprietarul brutăriei, Victor Nistorică.

Livada Moldovei este o linie de credit a Băncii Europene de Investiții de peste 120 milioane de euro destinate modernizării sectorului horticol din Moldova. Dintre aceștia, 108 milioane de euro sunt disponibile pentru investiții ale antreprenorilor privați.

Autor: Petru Beșleaga

Articole pe Diez.md în Română și Rusă



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,