Republica Moldova va găzdui cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene
ianuarie 16, 2023

Republica Moldova va găzdui cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene


Cea de-a doua reuniune a Comunității Politice Europene va avea loc pe 1 iunie 2023 la Chișinău, în Republica Moldova, a anunțat președintele Consiliului European, Charles Michel, pe Twitter. 

“Reuniunea va avea ca scop promovarea păcii și apărarea intereselor comune ale Europei. Împreună cu președinta Maia Sandu aștept cu nerăbdare acest eveniment”, a declarat Michel pe Twitter.

Anterior, Maia Sandu a anunțat că o invitație oficială pentru cel de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene a fost semnată și  expediată șefilor de stat și de guvern ale țărilor participante. La Chișinău sunt așteptați 47 de președinți și șefi de guverne, precum și conducătorii Uniunii Europene.

La 18 mai 2022, Charles Michel a făcut apel pentru crearea unei comunități geopolitice europene, la care au fost invitate și țările din Parteneriatul Estic și din Balcanii de Vest. Prima sa reuniune a avut loc la Praga în octombrie anul trecut și s-a axat pe probleme de energie și securitate.

Află mai multe

Tweet de Charles Michel

La temă: 

Charles Michel pledează pentru crearea unei comunități europene geopolitice

Comunitatea Politică Europeană se reunește pentru prima dată la Praga pentru a discuta despre energie și securitate



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,