Echipa Europa: 34 miliarde EUR alocate până în prezent pentru combaterea COVID-19 în țările partenere
septembrie 24, 2021

Echipa Europa: 34 miliarde EUR alocate până în prezent pentru combaterea COVID-19 în țările partenere


De la izbucnirea epidemiei COVID-19 UE, Statele Membre ale UE și instituțiile financiare europene, în cadrul Echipei Europa, au alocat 34 miliarde EUR pentru a sprijini țările partenere în lupta cu pandemia și a consecințele acesteia, îndeplinindu-și promisiunile cu rezultate concrete. 

Această alocare depășește deja cu mult pachetul inițial de sprijin de 20 miliarde EUR promis de Echipa Europei în primăvara anului 2020, care a crescut acum la 46 miliarde EUR. Până în Aprilie 2021, regiunea Vecinătății, inclusiv țările Parteneriatului Estic, a primit 10,3 miliarde EUR din 13,8 miliarde EUR.

“Echipa Europa a răspuns prin punerea în comun a expertizei și a resurselor noastre, bazându-ne pe punctele noastre forte pentru a furniza un sprijin mai bine direcționat, cu un impact mai mare. De asemenea, am adaptat programele UE pentru a răspunde mai bine nevoilor țărilor în curs de dezvoltare. Echipa Europa poate fi mândră că a mobilizat un pachet atât de substanțial în doar un an pentru a sprijini partenerii noștri din întreaga lume,” a declarat Comisarul pentru Parteneriate Internaționale, Jutta Urpilainen.

Echipa Europa a mobilizat deja sprijin pentru peste 130 de țări. Din totalul de 46 miliarde EUR, 34 miliarde EUR au fost alocate până în Aprilie 2021: 1,8 miliarde EUR pentru răspunsul de urgență la nevoile umanitare, 6,3 miliarde EUR pentru consolidarea sistemelor de sănătate, apă și salubrizare și 25,8 miliarde EUR pentru atenuarea consecințelor sociale și economice ale pandemiei, inclusiv pierderea locurilor de muncă și educația.

UE a jucat, de asemenea, un rol de lider în crearea Mecanismului COVAX, singura inițiativă globală care sprijină distribuirea echitabilă a vaccinurilor în întreaga lume, cu accent pe țările cu venituri mici și mijlocii. Din iunie 2021, contribuția Echipei Europa pentru Mecanismul COVAX este de peste 3 miliarde EUR.

Află mai multe

Comunicat de presă



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,