Asociația „Media-Guard” te invită să te înscrii la Tabăra de Reziliență Informațională pentru Tineri, organizată în perioada 1–3 august 2025, într-o locație în afara Chișinăului.
Este o experiență intensă de 3 zile, dedicată tinerilor lideri care vor să se implice în combaterea dezinformării și promovarea valorilor europene în comunitățile lor.
Timp de trei zile, vei învăța, te vei conecta cu alți tineri activi din toată țara și vei deveni parte a rețelei naționale de „Disinfo-fighters” – tineri pregătiți să educe și să inspire alți colegi în lupta cu manipularea online.
Ce vei învăța?
Instruirile și ghidarea profesională va fi efectuată de experți în lupta cu dezinformarea, jurnaliști de investigație cu experiență în documentarea și redactarea subiectelor privind dezinformarea, precum și facilitatori în educația peer-to-peer.
Acest apel este deschis tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 30 de ani din toate regiunile Moldovei care:
Completează acest formular de participare până la data de 25 iulie. Transport, cazare, masă, materiale de instruire – toate gratuit.
Acest eveniment este organizat cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „Consolidarea rezilienței de sus în jos și de jos în sus în Republica Moldova”, cofinanțat de Uniunea Europeană. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.
Află mai multe





Mai multe pagini ale campaniei:
Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?
Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") , care complementează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Extindere și Vecinătate Estică (DG ENEST) a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul Vecinii UE de la est este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.
Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,