UE și PNUD oferă sprijin pentru reabilitarea școlii și grădiniței de pe malul stâng al Nistrului
mai 26, 2023

UE și PNUD oferă sprijin pentru reabilitarea școlii și grădiniței de pe malul stâng al Nistrului


Copiii de la grădinița din Teiul și elevii de la școala din Mălăiești, de pe malul stâng al Nistrului, în Republica Moldova, beneficiază acum de condiții mai bune. 

Cu sprijinul Programului UE „Măsuri de promovare a încrederii”, implementat de PNUD, au fost efectuate o serie de lucrări de reparații pentru a asigura un proces educațional de calitate.

Grădinița din Teiul nu a beneficiat niciodată o renovare majoră în cei 50 de ani de activitate. În 2020, cu sprijinul UE și al PNUD, au început lucrările de renovare a fațadei, a pavilioanelor de vară și de instalare a unui sistem de drenaj al apelor pluviale. În 2022, procesul de renovare a continuat: au fost amenajate săli de clasă și o sală de festivități, iar hambarul a fost transformat într-o sală de sport. Acum, 65 de copii se pot bucura de noile condiții create în grădiniță.

Școala din Mălăiești, care are peste 250 de elevi, a beneficiat și ea de renovări. Cantina școlii a fost reparată, terenul de baschet a fost modernizat și echipat, au fost create și două ateliere de meșteșugărit.

Află mai multe

Comunicat de presă



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,