Servicii sociale pentru persoanele vulnerabile din Republica Moldova dezvoltate cu sprijinul UE 
martie 29, 2024

Servicii sociale pentru persoanele vulnerabile din Republica Moldova dezvoltate cu sprijinul UE 


În parteneriat cu autoritățile publice locale și centrale, și cu sprijinul UE, organizațiile societății civile din Moldova au creat sau au îmbunătățit 41 de servicii sociale pentru persoanele din grupurile vulnerabile. 

Din 2021, proiectul “Organizațiile societății civile acționează pentru servicii sociale mai bune”, finanțat de UE, a înființat 12 centre de zi și de plasament pentru copii și adulți aflați în situații de risc, opt echipe mobile și servicii de îngrijire la domiciliu, șase centre de reabilitare pentru copii și adulți cu dizabilități, trei servicii de orientare profesională pentru tineri aflați în situații de risc, trei case comunitare și servicii de locuințe protejate, trei servicii pentru copii și adulți cu dizabilități vizuale și auditive, două spălătorii sociale, o cantină socială și un centru de tip Barnahus în Bălți. Aceste servicii funcționează în 29 de raioane și municipalități.

Proiectul a început în 2021 și se va încheia în iulie 2024. Acesta are un buget total de 3,375 milioane de euro, din care 3 milioane de euro este contribuția UE.

“Serviciile sociale de calitate reprezintă o speranță pentru o viață mai bună în comunitate pentru multe persoane aflate în dificultate. Ajutarea persoanelor vulnerabile este un pilon fundamental al unei societăți progresiste și umane”, a declarat Jānis Mažeiks, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova.

Serviciile sociale create în cadrul proiectului sunt concepute pentru a fi durabile, autoritățile publice urmând să preia și să gestioneze serviciile dezvoltate.

În timpul proiectului, 6.739 de persoane din grupurile vulnerabile au beneficiat de servicii sociale, dintre care 58,4% au fost din mediul rural și 41,6% din mediul urban. Cei mai mulți beneficiari (74%) au fost copii, iar 17% au fost adulți în vârstă.

Uniunea Europeană finanțează proiectul, care este co-finanțat și implementat de Fundația Soros Moldova în parteneriat cu IP Keystone Moldova și AO Institutum Virtutes Civilis pentru perioada 2021-2024.

Află mai multe

Comunicat de presă



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,