Republica Moldova aderă la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene
octombrie 2, 2023

Republica Moldova aderă la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene


La 29 septembrie, UE și Republica Moldova au semnat Acordul prin care Moldova devine Stat Participant la Mecanismul de Protecție Civilă al UE. Odată cu ratificarea Acordul de către Republica Moldova,  acesta va fi aplicat cu titlu provizoriu până la intrarea deplină în vigoare la 1 ianuarie 2024.

Mecanismul de Protecție Civilă al UE urmărește să consolideze cooperarea dintre țările UE și zece State Participante (inclusiv Ucraina și, mai recent, Republica Moldova) în domeniul protecției civile, pentru a îmbunătăți prevenirea, pregătirea și răspunsul la dezastre.

Atunci când o situație de urgență depășește capacitățile de răspuns ale unei țări din Europa și nu numai, aceasta poate solicita asistență prin intermediul mecanismului.

Comisarul European pentru Gestionarea Crizelor, Janez Lenarčič, a urat bun venit Republicii Moldovei în “familia salvatorilor Europeni“.

“În timp ce atacul brutal al Rusiei împotriva Ucrainei a făcut ca mii de ucraineni să fugă din calea războiului, Moldova s-a dovedit a fi un partener de încredere, găzduind și adăpostind mulți refugiați. Vreau să mulțumesc autorităților moldovenești de protecție civilă pentru munca lor asiduă“, a spus el.

Republica Moldova a beneficiat, de asemenea, de Mecanismul de Protecție Civilă al UE pentru a face față dislocărilor masive declanșate de invazia Rusiei în Ucraina. La începutul acestui an, UE a pus la dispoziție 36 de generatoare de energie pentru 30 de spitale din Republica Moldova din rezerva sa de energie rescEU. Adițional, UE a sprijinit Moldova cu 48 de milioane de euro sub formă de ajutor umanitar de la începutul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei.

Tot la 29 septembrie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al Republicii Moldova a primit o ambulanță Volkswagen Transporter, donată prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE pentru a acorda asistență refugiaților.

Află mai multe

Comunicat de presă



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,