Moldova: UE își intensifică sprijinul cu 53 de milioane de euro suplimentare

Moldova: UE își intensifică sprijinul cu 53 de milioane de euro suplimentare

aprilie 6, 2022

La 5 aprilie, Comisarul pentru Vecinătate și Extindere, Olivér Várhelyi, a anunțat acordarea unei sume suplimentare de 53 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să facă față multiplelor repercusiuni ale agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei. 

Acest sprijin va fi oferit sub forma unui program de sprijin bugetar care va fi furnizat cât mai rapid posibil. 

Anunțul a fost făcut în cadrul Conferinței Ministeriale de la Berlin, în cadrul căreia a fost lansată Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova. Instituită de Germania, Franța și România, platforma reunește statele membre ale UE, țările G7, partenerii internaționali și țările care împărtășesc aceleași idei pentru a mobiliza un sprijin internațional imediat și concret pentru Republica Moldova în confruntarea cu situația actuală.

Așa cum demonstrează pachetul nostru suplimentar, continuăm să oferim sprijin pentru a ajuta țara să facă față impactului grav al războiului Rusiei împotriva Ucrainei, pandemiei COVID-19 în curs de desfășurare și crizei energetice. Solidaritatea europeană cu Republica Moldova este mai puternică decât oricând„, a declarat Várhelyi.

Acest sprijin bugetar în valoare de 53 de milioane de euro vine în completarea asistenţei de urgenţă deja acordată de UE Republicii Moldova. Această asistenţă de urgenţă prevede programul de asistență macro-financiară în valoare de 150 milioane de euro care urmează să fie debursat în lunile următoare.

Pe lângă gestionarea crizei, UE continuă să sprijine redresarea și reziliența pe termen lung a Republicii Moldova. Acest sprijin este realizat în special prin intermediul Planului economic și de investiții al Parteneriatului Estic. Acesta vizează mobilizarea a aproximativ 3,4 miliarde de euro în investiții publice și private pentru cinci inițiative emblematice: Sprijinirea IMM-urilor, facilitarea comerțului, eficiența energetică, conectivitatea și dezvoltarea capitalului uman. 

Săptămâna trecută, Banca Europeană de Investiții și Republica Moldova au convenit asupra unui împrumut de 150 de milioane de euro pentru conectarea Republicii Moldovei la rețeaua TEN-T.

Află mai multe

Comunicat de presă

Solidaritatea UE cu Republica Moldova




Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de B&S Europe.

Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal.
© Uniunea Europeană,