Moldova: moara de vânt din satul Gaidar va fi restaurată cu sprijinul UE
septembrie 30, 2021

Moldova: moara de vânt din satul Gaidar va fi restaurată cu sprijinul UE


UE și PNUD invită companiile care sunt gata să restaureze o moară de vânt unică din satul Gaidar din Moldova. Uniunea Europeană va finanța restaurarea și conservarea acesteia în cadrul Programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD.

Schițele de proiect pentru restaurarea morii de vânt se bazează pe reglementările locale și internaționale pentru conservarea patrimoniului cultural.

Construită în totalitate din lemn, moara de vânt din Gaidar a fost construită la sfârșitul secolului 19. Există doar patru mori de vânt de acest fel în Moldova și doar cea din Gaidar este în stare relativ bună și a funcționat până în 2005.

Proiectul își propune să păstreze elementele originale ale morii de vânt și restabilirea deplină a funcționalității acesteia.  După restaurare și conservare, vizitatorii vor putea vedea procesul de măcinare a făinii și vor putea lua parte la prepararea bucatelor locale folosind făina proaspăt măcinată.

Termenul limită pentru aplicare este 5 octombrie.

Află mai multe

Comunicat de presă



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,