Casa de Cultură din Teiu își reia activitatea cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD
UNDP
octombrie 31, 2025

Casa de Cultură din Teiu își reia activitatea cu sprijinul Uniunii Europene și PNUD


Casa de Cultură din localitatea Teiu, stânga Nistrului, își redeschide larg ușile pentru a găzdui evenimentele culturale din localitate. În cei 55 de ani de la fondare, aceasta a fost prima reparație consistentă realizată cu sprijinul programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD. 

Investiția totală în valoare de aproximativ 103.907 Euro a vizat lucrări de reparație esențiale pentru a îmbunătăți condițiile de desfășurare a evenimentelor. Acestea au inclus: înlocuirea completă a acoperișului, schimbarea geamurilor din sala festivă, dotarea clădirii cu obiecte sanitare moderne.

În Casa de Cultură din Teiu activează șase ansambluri artistice: patru de dansuri, unul de chitară și unul de tobe. Sunt organizate și cursuri de meșteșugărit artizanal pentru toate vârstele. Pe lângă activitățile zilnice, mai au loc festivități culturale la care participă atât locuitorii satului, cât și cei din împrejurime, inclusiv ansambluri de pe malul drept al Nistrului. 

„Dacă nu era această reparație, cred că într-un an sau doi clădirea risca să nu mai existe, putea chiar să se prăbușească tavanul. Acum, după reparație, toți intră și rămân surprinși de ceea ce văd, au comodități și, mai ales, dorința de a veni mai des la noi să participe la concursuri și la cercurile noastre de dans, muzică și folclor”, menționează Natalia Galatonova, conducătoare artistică a Casei de Cultură.

Reparația Casei de Cultură din Teiu este unul din cele șase proiecte de infrastructură de pe ambele maluri ale râului Nistru selectate pentru a beneficia de susținere din partea UE și PNUD.

Află mai multe

Comunicat de presă



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") , care complementează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Extindere și Vecinătate Estică (DG ENEST) a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul Vecinii UE de la est este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,