Întreprinderile din Moldova vor beneficia de un acces mai bun la finanțare, întrucât Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), în parteneriat cu Uniunea Europeană, a acordat un nou pachet financiar în valoare de 5 milioane de euro băncii ProCredit Bank Moldova, în cadrul liniei de credit EU4Business-BERD.
Împrumutul a fost semnat săptămâna trecută, în timpul unei vizite în Moldova a președintei BERD, Odile Renaud-Basso.
Linia de credit EU4Business-BERD va sprijini finanțarea investițiilor pentru microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri), atât în euro, cât și în lei moldovenești, pentru modernizarea echipamentelor, produselor și serviciilor acestora în conformitate cu standardele UE, pentru creșterea competitivității și pentru valorificarea oportunităților comerciale internaționale. Se preconizează că cel puțin 70 % din împrumut va fi utilizat pentru finanțarea investițiilor în tehnologii ecologice.
Împrumutul este completat de finanțare nerambursabilă din partea UE, care sprijină stimulente nerambursabile pentru proiecte de investiții de succes pentru debitorii ProCredit Bank și asistență pentru implementarea proiectelor de către ProCredit Bank și clienții săi.
EU4Business este o inițiativă-umbrelă a Uniunii Europene care include tot sprijinul UE acordat IMM-urilor din Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Moldova și Ucraina.
ProCredit Bank este una dintre cele mai active bănci partenere ale BERD în cadrul programului EU4Business din Moldova și a acordat cu succes finanțări în valoare totală de 45 de milioane de euro începând din 2018. Ultimul împrumut în valoare de 5 milioane de euro va ajuta banca să răspundă cererii crescute a clienților săi de afaceri, asigurând un flux neîntrerupt al activității.
Aflați mai multe





Mai multe pagini ale campaniei:
Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?
Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") , care complementează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Extindere și Vecinătate Estică (DG ENEST) a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul Vecinii UE de la est este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.
Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,