Miniștrii europeni ai justiției și afacerilor interne au solicitat Comisiei Europene să acționeze cât mai repede posibil pentru a găsi o soluție tehnologică care să permită o abordare centralizată, la nivel european, pentru înregistrarea refugiaților ucraineni. O astfel de consolidare a înregistrării la nivelul UE va facilita protecția refugiaților, în special a minorilor neînsoțiți, și a călătoriilor acestora în interiorul UE.
Miniștrii s-au întâlnit la 28 martie pentru a discuta despre coordonarea în continuare a primirii refugiaților din Ucraina, al căror număr a crescut la 3,8 milioane de la începutul războiului. Miniștrii au făcut un bilanț al mijloacelor de sprijin material și financiar utilizate, au discutat despre posibilele nevoi financiare suplimentare, precum și despre eventualele lacune în sprijinul oferit de agențiile UE. Discuțiile privind nevoile de asistență pe termen mediu și lung vor continua la nivel de experți.
Miniștrii au sprijinit, de asemenea, mobilizarea rețelei UE de combatere a criminalității organizate și a formelor grave de criminalitate (EMPACT) pentru a evita exploatarea situației de către infractori, inclusiv prin intermediul traficului de persoane, al fraudei online și al deturnării de fonduri destinate sprijinirii refugiaților sau al traficului de arme.
Află mai multe
Mai multe pagini ale campaniei:
Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?
Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.
Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,