Școala Europeană a Parteneriatului Estic din Georgia la a treia promoție
mai 25, 2022

Școala Europeană a Parteneriatului Estic din Georgia la a treia promoție


La 24 mai, Programul Școlii Europene a Parteneriatului Estic (PaE) a marcat absolvirea celei de-a treia promoții de elevi din cele șase țări ale PaE, cu o ceremonie solemnă la Teatrul Rustaveli din Tbilisi, Georgia. 

Studenților, părinților acestora și cadrelor didactice li se vor alătura Doamna Sigrid Brettel, Șefa Departamentului de Cooperare, Delegația Europeană în Georgia, Domnul Lawrence Meredith, Directorul pentru Vecinătatea Estică și Consolidarea Instituțională, DG NEAR și domnul Kakha Khandolishvili, Șeful Departamentului Relații Internaționale și Dezvoltare Strategică al Ministerului Educației și Științei din Georgia, precum și alți demnitari, inclusiv de la UNOPS, pentru a sărbători finalizarea cu succes a studiilor de licență.  

Promoția 2022 a programului de burse cuprinde 40 de studenți din Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina. Toți elevii, dintre care 27 de fete, au absolvit cu succes și au obținut Diploma de Bacalaureat Internațional (IB). Aceștia își vor continua studiile superioare în universități din Europa, Statele Unite, Canada și din țările lor de origine. Treizeci la sută dintre absolvenți au primit burse integrale sau parțiale de la universități renumite din întreaga lume și se vor alătura colegilor lor din Franța, Belgia, Austria, Ungaria, Italia, Lituania, Olanda, Qatar, Statele Unite și Canada.

“Școala Europeană din Georgia este un simbol al sprijinului acordat de UE tinerilor din regiunea dumneavoastră, oferindu-vă instrumentele de care aveți nevoie pentru a profita la maximum de toate oportunitățile care vă vor apărea în cale în viitor”, a declarat Lawrence Meredith, felicitându-i pe elevii absolvenți și adăugând: “Succesul absolvenților de astăzi este o lecție de reziliență și determinare. După stresul provocat de pandemie și în contextul războiului Rusiei în Ucraina, ați acceptat totuși provocarea de a vă părăsi familiile și de a lua parte la această experiență cu adevărat unică.”

De la lansarea programului de burse în 2018, 145 de elevi din diferite localități urbane și rurale din cele șase țări est-europene au primit o bursă completă de 2 ani, finanțată de UE, pentru a studia în cadrul Programului de Diplome IB. Până în 2022, un total de 105 elevi din trei promoții, 72 de fete și 33 de băieți, au absolvit Școala Europeană cu Diplomă IB. Această diplomă le-a oferit posibilitatea să urmeze într-o diversitate de domenii, cum ar fi economia, ingineria biochimică, fizica, științele sociale, artele și cultura, comunicarea și mass-media, relațiile internaționale și afacerile globale, medicina, dreptul și în multe alte domenii. În 2022 școala va recruta un nou grup de studenți pentru perioada de studii 2023-2025.  

Proiectul Școlii Europene a Parteneriatului Estic – un proiect emblematic și unul din rezultatele prevăzute în “Parteneriatul Estic – 20 de rezultate pentru 2020”. Este o inițiativă mai amplă a Uniunii Europene (UE) pentru cele șase țări ale Parteneriatului Estic – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina – pentru a răspunde nevoilor tinerilor, axată pe învățământul secundar. Proiectul oferă educație de înaltă calitate elevilor de liceu, prin intermediul unei burse competitive și bazate pe merit, în cadrul unui program de diplome IB cu accent pe studii europene. Se așteaptă ca proiectul să sporească oportunitățile educaționale și de angajare a studenților, încurajând cooperarea, înțelegerea multiculturală, toleranța și valorile fundamentale și promovând o mai bună înțelegere a UE și a angajamentului acesteia în regiune. 

Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană (UE) și implementat de UNOPS în parteneriat cu New School – Școala Internațională din Georgia, Ministerul Educației și Științei din Georgia și Organizația Bacalaureatului Internațional (IB).



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,