Post Flag: Is featured

Moldova: UE își intensifică sprijinul cu 53 de milioane de euro suplimentare

La 5 aprilie, Comisarul pentru Vecinătate și Extindere, Olivér Várhelyi, a anunțat acordarea unei sume suplimentare de 53 de milioane de euro pentru a ajuta Republica Moldova să facă față multiplelor repercusiuni ale agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei.  Acest sprijin va fi oferit sub forma unui program de sprijin bugetar care va fi furnizat cât mai rapid posibil.  Anunțul a fost făcut în cadrul Conferinței Ministeriale de la Berlin, în cadrul căreia a fost lansată Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova. Instituită de Germania, Franța și România, platforma reunește...

Continuă lectura

UE oferă sprijin imediat comunităților din Moldova pentru a ajuta refugiații din Ucraina

Uniunea Europeană a oferit 130.000 de euro prin intermediul programului său “Măsuri de consolidare a încrederii”, implementat de PNUD. Aceste fonduri vor ajuta autoritățile și localitățile moldovenești să facă față afluxului de refugiați din Ucraina. Cu sprijinul Platformei de Sănătate Transfrontalieră, creată în cadrul Programului UE de Măsuri de Promovare a Încrederii, 1.500 de refugiați cazați temporar pe ambele maluri ale râului Nistru vor beneficia de truse sanitare, inclusiv medicamente esențiale și medicamente pentru persoanele cu diabet, echipament individual de protecție,...

Continuă lectura

RescEU: Echipamente medicale în valoare de 4,2 milioane de euro ajung în republica Moldova

Echipamente medicale din rezerva strategică RescEU, au fost livrate la Chișinău pentru a sprijini Republica Moldova să facă față provocărilor generate de fluxul de refugiați din Ucraina. RescEU est mecanismul de protecție civilă constituit de Uniunii Europeană. Valoarea totală a echipamentelor donate este de 4,2 milioane de euro. Dispozitivele vor fi distribuite instituțiilor medicale din Republica Moldova. Aceasta completează ajutorul umanitar acordat Republicii Moldova prin intermediul Mecanismului de Protecție Civilă al UE, în cadrul căruia 17 state membre ale UE și Norvegia au canalizat...

Continuă lectura

UE adoptă o asistență de 150 de milioane de euro pentru Republica Moldova

UE va oferi Republicii Moldova o operațiune de asistență macro-financiară în valoare de 150 de milioane de euro sub formă de împrumuturi și granturi.  Asistența va consolida capacitatea de rezistență a Republicii Moldova în actualul context geopolitic și va acoperi nevoile balanței de plăți a Republicii Moldova, astfel cum au fost identificate în programul Fondului Monetar Internațional (FMI). Acesta este conceput pentru a sprijini stabilizarea economică și programul de reforme al Republicii Moldova. Se așteaptă ca fondurile să fie puse la dispoziție în trei tranșe, între 2022 și...

Continuă lectura

UE trebuie să intensifice sprijinul acordat Republicii Moldova în urma războiului din Ucraina

O delegație a Parlamentului European, care s-a deplasat în Republica Moldova în contextul înrăutățirii situației de securitate în Europa, și-a încheiat sâmbătă vizita. La Chișinău, șapte membri ai Comisiei pentru afaceri externe și ai Subcomisiei pentru securitate și apărare a Parlamentului European s-au întâlnit cu conducerea politică de vârf a Republicii Moldova, inclusiv cu președintele Maia Sandu, președintele Parlamentului Igor Grosu, prim-ministrul Natalia Gavrilița și ministrul apărării Anatolie Nosatîi. În timpul vizitei lor din perioada 31 martie – 2 aprilie, deputații...

Continuă lectura

Summitul UE-China: Restabilirea păcii și a stabilității în Ucraina este o responsabilitate comună 

La 1 aprilie, Uniunea Europeană și China au organizat cel de-al 23-lea summit bilateral prin videoconferință. La conferinșă au participat președintele Consiliului European, Charles Michel, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, prim-ministrul Chinei, Li Keqiang, și președintele Xi Jinping.   UE și China au discutat pe larg despre agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei, economia mondială, securitatea alimentară și energetică și despre lupta împotriva COVID-19.  UE a solicitat Chinei să sprijine eforturile în vederea încetării imediate a vărsării de...

Continuă lectura

Ridică-te pentru Ucraina: eveniment global de strângere de fonduri pentru refugiați și persoane strămutate în interiorul țării

Evenimentul de strângere de fonduri “Stand Up For Ukraine/Ridică-te pentru Ucraina”, convocat de președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și de prim-ministrul Canadei, Justin Trudeau, va avea loc la Varșovia la 9 aprilie. Astfel, va fi recunoscut rolul important al Poloniei în sprijinirea refugiaților care au fugit de invazia din Ucraina.  Președintele Poloniei, Andrzej Duda, va participa alături de președintele von der Leyen, în timp ce premierul Trudeau va participa de la distanță. Evenimentul va încheia o campanie mai amplă pe rețelele de socializare lansată...

Continuă lectura

BERD: războiul din Ucraina va provoca o încetinire majoră a creșterii economice

Războiul din Ucraina va avea un efect grav asupra economiilor mult dincolo de zona imediată a conflictului, potrivit unui nou studiu al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) de la începutul agresiunii militare ruse. Pentru regiunile în care operează BERD și-a redus cu mai mult de jumătate previziunile de creștere economică pentru 2022 – la 1,7%, în scădere cu 2,5% față de previziunile sale anterioare. Acesta preconizează o creștere mai robustă în toate regiunile sale, de 5% în 2023. Descriind efectele războiului drept “cel mai mare șoc al ofertei cel puțin...

Continuă lectura

Forumul societății civile a Parteneriatului Estic: Ucraina, Georgia și Republica Moldova prezintă un nivel bun de apropiere de UE

La 30 martie, Forumul Societății Civile a Parteneriatului Estic a publicat Indicele Parteneriatului Estic 2020-21. Acest  instrument de monitorizare ajută la evaluarea performanței celor șase țări din Parteneriatul Estic și a progreselor acestora în direcția dezvoltării democratice durabile și a integrării europene. Publicația se concentrează asupra Georgiei, Republicii Moldova și Ucrainei, care au fost forțate să solicite de urgență aderarea la UE sub presiunea agresiunii rusești împotriva Ucrainei. Rezultatele arată că toate cele trei țări au realizat deja o apropiere normativă și juridică...

Continuă lectura

Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,