Moldova: UE și PNUD lansează un apel de proiecte pentru atragerea de noi investiții în regiunile Cahul și Ungheni
august 3, 2023

Moldova: UE și PNUD lansează un apel de proiecte pentru atragerea de noi investiții în regiunile Cahul și Ungheni


Uniunea Europeană oferă 1,5 milioane de euro pentru inițiative care vor contribui la crearea și modernizarea infrastructurii de atragere a investițiilor în regiunile Cahul și Ungheni din Republica Moldova. Granturile sunt oferite prin intermediul Programul “EU4Moldova: Regiuni-cheie”, implementat de PNUD și UNICEF.

Scopul asistenței nerambursabile este atragerea companiilor competitive la nivel local, ceea ce depinde de disponibilitatea infrastructurii publice adecvate (accesul antreprenorilor la sisteme de alimentare cu apă, canalizare, electricitate, gaze naturale, rețea rutieră etc.).

La apelul de proiecte sunt eligibile să participe instituții publice locale, regionale și naționale sau consorții. Fiecare inițiativă selectată poate primi o finanțare cuprinsă între 200.000 și 750.000 de euro. Valoare totală constituie suma de 1,5 milioane de euro. 

Asistența financiară va fi alocată pentru crearea parcurilor industriale, centrelor tehnologice și de inovare, incubatoarelor și acceleratoarelor de afaceri, facilităților pentru cercetare și dezvoltare, precum și pentru modernizarea infrastructurii pentru transport, logistică și industrii specializate.

Condițiile cererii de propuneri și ghidul cu toate detaliile privind procesul de depunere a dosarelor pot fi găsite aici

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 11 septembrie.

Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie (2019-2024) sprijină dezvoltarea socio-economică inteligentă, incluzivă și durabilă în regiunile Cahul și Ungheni pentru a asigura standarde de viață mai bune pentru cetățeni. Programul, în valoare de 23 de milioane de euro, este finanțat de Uniunea Europeană și pus în aplicare de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) și de Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF). 

Află mai multe

Comunicat de presă

DATA LIMITĂ:

septembrie 11, 2023

TIPUL OPORTUNITĂȚII:



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,