UE și PNUD vor susține integrarea socio-economică a refugiaților în Republica Moldova
octombrie 6, 2022

UE și PNUD vor susține integrarea socio-economică a refugiaților în Republica Moldova


Uniunea Europeană va oferi sprijin pentru 14 comunități din Republica Moldova care găzduiesc refugiați din Ucraina. Programul va fi pus în aplicare prin intermediul inițiativei “Primarii pentru creștere economică” (M4EG), implementată de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD). 

Localitățile din Dondușeni, Drochia, Bălți, Telenești, Călărași, Ungheni, Ceadîr-Lunga, Cimișlia, Cărpineni, Leova, Cahul și satele Selemet, Copceac și Palanca vor beneficia de asistență în valoare de 290.000 de euro. 

Sprijinul include distribuirea de truse de prim ajutor, electrocasnice, mobilier, saltele, încălzitoare și echipamente IT. Totodată, va fi oferită oportunitatea pentru sute de refugiați de a participa într-un program de instruire în domeniul IT și al limbii române. Cursurile vor fi organizate până la sfârșitul acestui an în municipiul Bălți și în regiunea Gagauzia.

În parcurile publice din cele 14 localități beneficiare va fi disponibil accesul gratuit la internet. De asemenea, tot cu susținerea UE, în primăriile localităților desemnate va fi angajat câte un mediator care va facilita accesul refugiaților la informații privind serviciile disponibile și pentru a-i ajuta în probleme precum angajarea în câmpul muncii sau înscrierea copiilor la școală.

Inițiativa “Primarii pentru creștere economică” este o inițiativă comună a UE și a PNUD care sprijină primarii și echipele lor din regiunea Parteneriatului Estic cu resurse, rețele și oportunități de studiere pentru a face comunitățile lor mai atractive pentru oameni și investiții.

Află mai multe

Comunicat de presă



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,