Stabilirea ritmului: Moldova – printre primele țări partenere din est care va pilota e-Semnătura transfrontalieră
noiembrie 18, 2021

Stabilirea ritmului: Moldova – printre primele țări partenere din est care va pilota e-Semnătura transfrontalieră


Semnătura electronică este viitorul, deja ancorat în realitatea digitală de astăzi.  Accelerată fiind de pandemie, este vital ca cetățenii și întreprinderile să poată face schimb electronic de documente verificate semnate pentru a economisi timp în loc să trimită copii pe suport de hârtie. Cu toate acestea, pentru ca această soluție digitală să fie un adevărat facilitator al economiei digitale internaționale, semnătura electronică (e-Semnătura) ar trebui să funcționeze și la nivel transfrontalier pentru a putea interacționa cu alte e-Semnături din regiunea Parteneriatului Estic și din UE.

Un prim pas în această direcție a fost făcut cu proiectul pilot e-Semnătura al EU4Digital întru recunoașterea reciprocă a e-Semnăturilor între Republica Moldova, Ucraina și Estonia, un proiect implementat de Programul EU4Digital.

Ce înseamnă e-Semnătura?

O e-Semnătură calificată și alte servicii digitale de încredere oferă oportunitatea de o semna și a face schimb ușor de documente electronice. Acestea oferă utilizatorilor posibilitatea de a se baza pe semnături electronice verificate, în loc să fie nevoiți să trimită copii pe suport de hârtie ale acordurilor importante pentru a fi semnate fizic și apoi să aștepte să ajungă înapoi prin poștă.

În Uniunea Europeană, serviciile de asigurare a încrederii digitale, inclusiv e-Semnătura, sunt reglementate de Regulamentul eIDAS. Acest regulament stabilește un cadru unic pentru identificarea electronică (eID), e-Semnături și alte servicii de încredere în cele 27 de state membre ale UE. Cu toate acestea, cadrele tehnologic, organizațional și legislativ diferă între țările partenere din est și față de UE. Aceste diferențe înseamnă că soluțiile digitale nu sunt neapărat capabile să interacționeze fără probleme la nivel transfrontalier, și aici  intervine proiectul pilot e-Semnătura.

Proiectul pilot e-Semnătura în Moldova, Ucraina și Estonia

Proiectul pilot e-Semnătura a fost lansat în aprilie 2020. Activitatea principală a constat în testarea funcționării e-Semnăturii transfrontaliere în trei țări: două țări partenere din est – Moldova și Ucraina – și o țară UE, Estonia. Țările participante la proiectul pilot au trebuit mai întâi să convină asupra unor principii și formate comune, inclusiv marcarea temporală, mecanismele de validare și componentele de verificare a statutului certificatelor.

„Echipa comună de reprezentanți ai EU4Digital, din Ucraina și Moldova a dezvoltat o soluție operațională transfrontalieră pentru e-Semnătură – semnarea electronică și validarea documentelor au fost pilotate cu succes în mediul apropiat”, a explicat Martynas Daugirdas, Liderul domeniului tematic Încredere și Securitate al Programului EU4Digital.

La prima vedere, principiile comune pot părea simple, dar din punct de vedere practic, implementarea tehnică a necesitat acțiuni coordonate complexe într-un mediu multipartit pentru a permite o soluție transfrontalieră operațională și interoperabilă din punct de vedere tehnic pentru semnătura electronică.

„Lecțiile cheie învățate sunt că chiar și ajustările tehnice minore ale moștenirii ar putea necesita mult mai mult efort decât se aștepta, folosind în schimb soluții existente și dovedite. În pofida provocărilor cu care s-au confruntat, activitățile de pilotare au demonstrat că elementul critic al succesului constă în echipe foarte motivate, cu excelență tehnică dovedită în tehnologii digitale de încredere”, a adăugat Daugirdas.

Proiectul-pilot face parte din Inițiativa EU4Digital a Uniunii Europene, o serie de proiecte care urmăresc să extindă beneficiile Pieței Unice Digitale a UE către țările partenere din est, canalizând sprijinul UE pentru dezvoltarea potențialului economiei și societății digitale.

„Proiectul pilot e-Semnătura este un pas către schimbări majore pentru viitorul digital, cu servicii digitale de încredere recunoscute legal la nivel transfrontalier”, a spus Daugirdas. „Pentru un peisaj mai larg, în cadrul Programului EU4Digital lucrăm la definirea cadrului de interoperabilitate a e-serviciilor transfrontaliere – cadrul care este conceput să dea tonul acțiunilor armonizate în direcția dezvoltării și derulării e-serviciilor interoperabile pentru o viață de o calitate mai bună a cetățenilor și a întreprinderilor dincolo de frontiere.”

e-Semnătura și Moldova

Vorbind cu companiile locale, este clar că e-Semnăturile transfrontaliere ar aduce multă valoare întreprinderilor care activează la nivel transfrontalier. De obicei, atunci când întreprinderile din diferite țări convin asupra detaliilor contractuale, încheierea acordului înseamnă trimiterea documentelor prin poștă către cealaltă țară, așteptând ca acestea să fie semnate de către partea străină și apoi așteptând ca documentele să fie trimise înapoi. Efectuarea de operațiuni comerciale transfrontaliere cu semnături aplicate cu pixul pe hârtie blochează acordurile comerciale esențiale, cum ar fi transferurile de fonduri sau încheierea acordurilor transfrontaliere.

Petru Haheu, directorul regional al companiei britanice Amdaris, care are o sucursală la Chișinău, spune că e-Semnăturile transfrontaliere ar oferi numeroase beneficii: „Deoarece angajații noștri se află adesea în locații diferite, aplicarea integrală a e-Semnăturilor ar ajuta companiile să economisească timp și costuri. ”

El enumeră inconveniențele asociate cu modalitățile tradiționale de semnătură pe hârtie: „Trebuie să inviți angajații la birou, să imprimi documentele necesare și să soliciți semnarea, ceea ce necesită mai mult timp și resurse decât e-Semnăturile. De asemenea, trebuie să expediem documentele pe suport de hârtie semnate peste granițe.” Gestionarea documentelor pe suport de hârtie este o povară, spune Petru Haheu: „Trebuie să păstrăm o cameră dedicată documentelor tipărite, ceea ce presupun că este similar cu situația din alte organizații de aici, din Moldova. Cu documentele semnate digital, nu trebuie să păstrăm același stoc fizic, iar oamenii le pot accesa cu câteva clicuri.” e-Semnătura transfrontalieră ar fi un factor cheie pentru eliminarea acestei poveri și pentru a abilita schimbul transfrontalier de documente în formă digitală într-un mod mai rapid, mai ieftin și mai sigur.

Utilizarea semnăturilor electronice în Moldova este deja în creștere: conform Agenției de Guvernare Electronică, peste 2 milioane de semnături electronice sunt aplicate lunar folosind semnăturile digitale emise de autoritățile moldovenești. Statisticile arată că semnăturile electronice, cum ar fi USB Token, au fost folosite de peste 8 milioane de ori în prima jumătate a anului 2020 și de peste 10 milioane de ori în prima jumătate a anului 2021; semnătura mobilă de 1.212.871 de ori, respectiv 1.556.673, iar cea obținută prin intermediul buletinului de identitate electronic (ID național) de 35.908 ori și respectiv 34.870 de ori.

Marina Bzovii, directorul executiv al Asociației Naționale a Companiilor TIC, spune că serviciul oferit de autorități este extrem de valoros, dar faptul că acestea sunt recunoscute doar pe teritoriul Moldovei nu oferă multe oportunități de manevrare persoanelor ce au contacte internaționale.

„Avem posibilitatea de a încheia tratate de recunoaștere reciprocă a semnăturilor. Legea este în vigoare din 2014, dar încă nu avem tratate de recunoaștere reciprocă semnate”, a spus Marina Bzovii, adăugând că acțiunile legislative pregătitoare din partea Republicii Moldova sunt în curs de desfășurare pentru a permite recunoașterea reciprocă a serviciilor de încredere cu UE.

Acesta este locul în care e-Semnătura transfrontalieră pilotată de Programul EU4Digital este atât de semnificativă: implementarea acesteia la scară largă ar fi unul dintre factorii cheie care favorizează extinderea beneficiilor pieței unice digitale la Vecinătatea Estică a UE. Pe baza experienței proiectului pilot, Programul EU4Digital a elaborat recomandări practice pentru participanții la proiectul pilot pentru a îmbunătăți gradul de pregătire pentru recunoașterea reciprocă a serviciilor de încredere în regiunea Parteneriatului Estic, în deplină compatibilitate cu standardele UE. Ca atare, aceste constatări nu sunt relevante doar pentru țările pilot, ci și pentru celelalte țări partenere din est: Armenia, Azerbaidjan, Belarus și Georgia.

Prin EU4Digital, Uniunea Europeană și-a stabilit obiective ambițioase. După cum spune Martynas Daugirdas, Liderul domeniului tematic Încredere și Securitate al Programului EU4Digital; „Încercăm să stabilim ritmul viitorului digital, în jurul paradigmei digitale conform căreia totul este un serviciu – digital, interoperabil, de încredere și, prin urmare, fără cusur – în țări și peste granițe pentru întreprinderi și cetățeni. Pentru a rămâne realiști în deschiderea drumului, am introdus o serie de activități de pilotare transfrontalieră pentru a avea o dovadă timpurie a conceptelor, pentru a învăța, a împărtăși și a motiva pe toți cei implicați.”

Proiectele pilot ale programului EU4Digital în domeniul serviciilor de încredere digitală urmăresc să demonstreze că într-o societate contemporană a secolului XXI există procese, instrumente și tehnologii care pot permite țărilor să recunoască reciproc serviciile de încredere digitală, favorizând și crescând astfel oportunitățile economiei digitale între ele. Programul EU4Digital așteaptă cu nerăbdare extinderea proiectelor pilot e-Semnătură și în alte țări partenere din est.

Prin dezvoltarea încrederii și securității în economia digitală, UE simplifică tranzacțiile electronice de care au nevoie întreprinderile și cetățenii, le face mai sigure, mai rapide și mai ieftine și sprijină reziliența celei mai importante infrastructuri digitale în sectoare precum telecomunicațiile, energia, transporturile și serviciile bancare.  Acest lucru are ca rezultat o economie mai puternică, mai dinamică și o încredere sporită a consumatorilor.

Aflați mai multe despre proiectele pilot transfrontaliere e-Semnătura și despre inițiativa EU4Digital.

Autoare: Patricia Podoleanu

Articole pe Agora.md în Română



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,