Securitatea energetică pusă la punct. De ce este important să știm, cum este consumată energia în Moldova
februarie 25, 2019

Securitatea energetică pusă la punct. De ce este important să știm, cum este consumată energia în Moldova


În fiecare an, producția de biocombustibil crește în Republica Moldova; totuși, țara rămâne dependentă de import în ceea ce privește gazul și electricitatea. Consumul de produse petroliere în sectorul transporturilor crește, de asemenea, ceea ce sporește în continuare dependența de import. Aceste date privind balanța energetică pentru 2017, care au fost elaborate de Biroul Național de Statistică în cadrul programului EU4Energy, vor permite guvernului să creeze o strategie de dezvoltare eficientă în acest domeniu. De ce este important de avut date statistice de calitate? Și cine ajută Moldova să colecteze și să analizeze astfel de statistici?

Ce legătură au cifrele cu acest lucru?

În 2017, Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova a pregătit pentru prima dată balanța de combustibil și energie a țării într-un format simplificat. Motivul pentru care agenția a făcut acest lucru a fost de a prezenta informația pe înțelesul consumatorilor. În principiu, există doi indicatori importanți: câtă energie țara produce, importă și exportă, și cât de mult consumă (și cum).

Potrivit funcționarilor Biroului Național de Statistică, anterior, balanța a fost pregătită și prezentată ca cifre “plictisitoare”, dar acum utilizează infografice vizuale. “Acum este foarte ușor de înțeles ce se întâmplă în Moldova în ceea ce privește energia,” spune Iurie Mocanu, șeful-adjunct al Biroului Național de Statistică.

Biroul Național de Statistică pregătește balanța energetică timp de peste zece ani, cu sprijin din partea experților de la Comunitatea Energetică. În ultimii doi ani, Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a ajutat statisticienii moldoveni în cadrul programului de patru ani EU4Energy, finanțat de Uniunea Europeană. AIE este responsabilă de câteva componente ale programului: îmbunătățirea calității datelor, dezvoltarea politicii energetice și un portal de informare în care se poate afla despre situația din sectorul energetic din țările Partenere din Est și din Asia Centrală.

Pe lângă acestea, AIE implică țări partenere în discuțiile privind politica regională și sprijină un centru unificat de coordonare online. De exemplu, la sfârșitul lunii noiembrie AIE a organizat un seminar regional pentru agențiile de statistică, la Chișinău. Acolo a fost discutată tema îmbunătățirii colectării datelor pentru analize statistice în sectorul energetic, deoarece, fără cifre exacte și o înțelegere a situației reale din sectorul energetic, este imposibilă elaborarea unei politici energetice eficiente.

Astfel, șefa Direcției statistica industriei, energeticii și construcțiilor, Svetlana Bulgak, spune că datele privind resursele de combustibil și energetice sunt colectate de la toți cei care produc, furnizează, transportă, distribuie sau consumă energie. Acestea sunt colectate în conformitate cu metodologia europeană și recomandările internaționale ale Națiunilor Unite pentru statisticile în domeniul energiei. De exemplu, atunci când colectează date referitoare la consum, Biroul Național de Statistică nu ia în calcul cantitatea de energie electrică consumată de punctele mici de vânzare sau atelierele de reparații.Pentru ca datele să fie relevante, sunt luate în considerare numai companiile cu o cifră de afaceri de peste 100.000 lei (€5.000) pe an sau agenții guvernamentale care angajează cel puțin patru persoane. “Datele trebuie să fie de încredere și, și în afară de asta, trebuie să fie comparabile,” subliniază Bulgak. “Numai atunci pot fi folosite pentru a elabora politici, a prezice dezvoltarea industriei sau a spori eficiența energetică,” adaugă ea.

  • Solar panels
  • Electrical grid in Moldova

Care este nivelul statisticii în Moldova?

Potrivit experților europeni, astăzi nivelul statisticii Republicii Moldova este comparabil cu cel al țărilor europene. Datele sunt utilizate de Ministerul Economiei pentru a revizui strategia energetică, Agenția pentru Eficiență Energetică le folosește pentru dezvoltarea politicilor sectoriale, iar institutele de cercetare și Universitatea Tehnică din Moldova le folosește, de asemenea. Aceștia folosesc statisticile pentru a crea un scenariu cu privire la ceea ce s-ar putea întâmpla cu energia în viitor.

“Trebuie remarcat faptul că Moldova este singura țară din regiune care nu a oprit niciodată colectarea datelor privind balanța energetică încă din perioada sovietică, chiar dacă multe țări au făcut pauze de până la 10 ani,” subliniază expertul AIE, Claire Morel. Ea adaugă vă Biroul de Statistică al Republicii Moldova este liderul regiunii, în pofida faptului că Biroul Național de Statistică nu are personal suficient, cu doar doi oameni în serviciul statistica energeticii.

Potrivit lui Morel, rolul AIE este de a ajuta Moldova să se pregătească de publicarea statisticilor în baza standardelor internaționale și să lucreze asupra criteriilor de eficiență energetică ale sectoarelor industriale, rezidențiale și de transport.

Milka Mumovic, reprezentant al Secretariatului Comunității Energetice, apreciază și activitatea statisticienilor moldoveni, subliniind că datele care provin din Moldova sunt relevante pentru Eurostat. Expertul afirmă că țara a îndeplinit aproape în întregime cerințele Comunității Energetice din punct de vedere al statisticii și este înaintea unor țări în ceea ce privește anumiți parametri, cum ar fi statisticile privind prețurile resurselor energetice.

Cum consumă Moldova energia?

În 2017, Moldova a produs și furnizat aproape 3.000 ktoe de energie (“ktoe” se referă la kilotone echivalent petrol – unitatea de măsură a energiei în industria petrolieră și în balanța energetică; 1 ktoe este egal cu 11,63 milioane kV/h). Deci – cu 5% mai mult decât în 2016.

Dintre acestea, 2.200 ktoe – sau aproape 74% – sunt importate. Structura importurilor și a producției energiei nu s-a schimbat prea mult în ultimii opt ani, deși producția proprie de biocombustibil și biogaz a crescut cu mai mult de o treime.

Jumătate din toată energia (1,346 ktoe) este consumată de populație. A doua jumătate este folosită de diferite sectoare ale economiei, mai ales transportul. Trebuie remarcat faptul că din 2010, consumul de energie a crescut cu aproape 15%.

Tipurile de energie cel mai mult consumate sunt petrolul, gazul și biocombustibilul, la 32%, 28% și, respectiv, 26%.

Biocombustibilul și cărbunele sunt cel mai des folosite pentru încălzirea locuințelor. Gazul este utilizat în acest caz la nivel de 55%. Aproape 40% din gazul consumat este cheltuit pentru gătit. Interesant este faptul că pentru gătit se utilizează mai mult de 70% din totalul produselor petroliere consumate (în special gazul lichefiat). Energia electrică este, de asemenea, utilizată în acest scop – aproximativ 20% din consumul total.

În ultimii opt ani, ponderea energiei regenerabile în consumul total de energie a crescut de la 21% la 28%.

În acest timp, nivelul intensității energetice a economiei a scăzut în Moldova (raportul dintre consumul de energie și PIB). Acum, este echivalent cu 5,3 megajouli pentru fiecare $1.000 din PIB. În 2010, cifra a fost de 10 megajouli. Aceasta înseamnă că Moldova cheltuiește acum 5,3 megajouli pentru a genera $1.000 în economia țării, în timp ce în trecut cheltuia aproape de două ori mai mult.

  • Solar panels
  • Street in Chisinau

Ce ar trebui să schimbe autoritățile?

Balanța energetică arată că Moldova este o țară dependentă de importurile de energie. Managerul componentei privind dezvoltarea politicilor în programul AIE pentru EU4Energy, Talia Vatman, spune că activitatea autorităților este de a înțelege cum să fie și mai eficienți din punct de vedere energetic și cum să sporească ponderea surselor de energie regenerabilă, să devină mai independenți de importurile de gaz și să aibă un sector energetic mai curat, și să găsească cea mai bună modalitate de integrare a sectorului energetic în cel al UE.

În opinia ei, chiar dacă Moldova nu dispune de propriile surse de energie, este posibilă rezolvarea problemei dependenței de import prin înțelegerea situației reale. “Trebuie să înțelegem tendințele în consum; de aceea avem nevoie de statistici. Este imposibil de elaborat o politică și strategie energetică bună fără să înțelegi unde te afli acum și care sunt nevoile tale esențiale,” spune expertul.

Ea crede că dacă Moldova își crește nivelul de eficiență energetică și folosește surse de energie regenerabilă, nivelul dependenței de import va scădea.

Potrivit lui Vatman, instrumentul principal pentru îmbunătățirea strategiei energetice în țările dependente de importurile de energie este “o combinație între diplomație și o înțelegerea a ceea ce poate funcționa acolo”. “Totuși, baza de date este primul lucru pe listă,” adaugă ea.

Morel spune că produsele petroliere sunt cel mai mult utilizate în Moldova în industria transporturilor. Pentru a rezolva problema securității energetice, sectorul transporturilor trebuie să fie o prioritate în politică, deoarece creșterea acestuia va duce la o creștere a dependenței de import.

Situația este diferită în sectorul rezidențial, care este încălzit cu biocombustibil mai mult decât cu gaz și electricitate împreună. Experții spun că factorul cheie este de a face utilizarea biomasei și a lemnului mai eficientă. Este mai eficient să se utilizeze atât gaz cât și electricitate, în special pentru încălzirea apei.

Morel menționează, de asemenea, exemplul creșterii consumului de energie de către aparatele de uz casnic și telefoane în țările membre ale Comunității Energetice. “Și Moldova trebuie să urmărească acest lucru,” subliniază expertul. “Trebuie să studiem și să înțelegem cum folosiți energia și să ne gândim dacă poate fi utilizată diferit sau mai puțin pentru a primi aceleași beneficii.”

Experții moldoveni sunt mai puțin optimiști. De exemplu, în opinia lor, o scădere a intensității energetice în Moldova este mai degrabă indicatoare a dezechilibrelor în economie (PIB-ul crește mai repede decât consumul de energie), decât a unei îmbunătățiri a eficienței energetice și a economisirii energiei. În acest sens, Doctorul în Economie Tatiana Laryushina menționează că creșterea consumului de energie în Moldova nu se datorează dezvoltării economice și creșterii numărului de întreprinderi, ci mai degrabă creșterii consumului de către membrii populației care își pot permite un al doilea TV, un frigider mai mare sau o mașină.

Fostul șef al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, Victor Parlicov, consideră, de asemenea, că nivelul calculat al intensității energetice poate fi distorsionat din cauza ponderii mari a economiei tenebre. “Dar aceste date permit autorităților să le folosească pentru a dezvolta reforme,” spune expertul.

Parlicov consideră creșterea ponderii biocombustibilului în sectorul energetic un semn bun, care se reflectă în balanță. Potrivit lui, producția netă de biocombustibili în viitor ar putea ajunge la 20% din balanța energetică, și această industrie trebuie stimulată.

  • Chisinau, Moldova
  • Street lighting

Experții internaționali subliniază că Ministerul Economiei este interesat de balanța energetică și va folosi aceste date. “Decidenții politici abia încep să înțeleagă că aceasta nu este doar o grămadă de cifre înfricoșătoare, ci o sursă de date în care pot avea încredere pentru a obține cea mai bună strategie,” accentuează Vatman.

În plus, potrivit experților AIE, programul EU4Energy este conceput astfel încât participanții din toate țările vizate să aibă posibilitatea să asculte, să învețe și să obțină recomandări practice unii de la alții, precum și din partea reprezentanților țărilor membre ale AIE, care sunt uneori invitați ca oratori. În concluzie, Vatman spune că acest lucru a permis specialiștilor din toate țările din regiune să vadă cum ar putea fi utilizate datele calitative în politica energetică, fără nicio influență din exterior.

Autoare: Olga Gnatkova

Articol Newsmaker.md



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,