Femeile refugiate din Ucraina: „Trăiam fiecare zi în suspans sub amenințarea sunetelor de sirenă și a bombardamentelor”

Femeile refugiate din Ucraina: „Trăiam fiecare zi în suspans sub amenințarea sunetelor de sirenă și a bombardamentelor”

martie 18, 2022

Începând cu data de 24 februarie peste 270.000 de ucraineni au traversat teritoriul Republicii Moldova.

Potrivit Biroului Migrație și Azil peste 2.000 de ucraineni au solicitat azil în Republica Moldova.

Primele zile de martie înregistrează temperaturi de minus două-trei grade. Sute de mii de ucraineni și-au părăsit casele începând cu data de 24 februarie. Cozile sunt în creștere, chiar dacă frigul, ninsoarea și ploile nu contenesc.

Nadejda (63 ani) și Ina (39 ani), mamă și fiică, au ajuns din Vinița (oraș amplasat în partea de centru-vest a Ucrainei) la vama Sculeni, raionul Ungheni. Pe data de 6 martie opt rachete rusești au lovit Vinița și au distrus complet aeroportul, însă Nadeja și Ina au reușit să părăsească orașul mai devreme. Nadejda e acompaniată de soț, iar Ina de fiica de șapte ani, care suferă de epilepsie.

Când bombardamentele rusești au început să cadă în preajma casei lor din Harkiv, toată familia a decis să se mute la rude în Vinița.

„Noi suntem din Harkiv. Locuiam la etajul nouă și trăiam fiecare zi în suspans sub amenințarea sunetelor de sirenă și a bombardamentelor. Deși e casa noastră, acolo era imposibil să mai rămâi. Atunci, am decis să ne mutăm pentru o săptămână la rudele din Vinița. În general, sunt bucuroasă că am reușit să plecăm deoarece am stat o bună parte de timp în subsol” spune Nadejda.

Dis de dimineață, Nadejda și soțul ei au înghesuit în grabă câteva haine, iar Ina a luat jucăria preferată a fiicei. „Nu știu ce v-a urma. Soțul meu a rămas acolo. Eu și fiica mea nu am mai rezistat, simțeam că pericolul e tot mai aproape. Prietenii noștri au rămas în Harkiv și până acum se ascund în subsol. Copiii lor au febră mai mare de 38 și ei sunt neajutorați” povestește Ina.

Vama Sculeni s-a transformat într-un spațiu sigur și plin de căldură. Refugiații sunt întâmpinați de un grup de voluntari inimoși ai organizației de lideri și lidere JCI Ungheni. Au amenajat un cort unde-i adăpostesc pe toți cei care se refugiază în România. Le oferă ceai, pături, prânz cald și haine groase. Celor grăbiți li se oferă pachete cu sendvișuri. Nadejda și Ina s-au încălzit și au fost ajutate să găsească transport pentru a ajunge în România.

 „Tot ce ne dorim e să ajungem la fiica mea în Irlanda, spune Nadejda. Niciodată nu m-am gândit că voi trăi așa zile. Am dori să ne întoarcem înapoi. Nora mea a rămas în Ucraina alături de fiul meu care nu a putut pleca. Ea a decis să rămână acolo împreună cu bebelușul lor”.

Nu e singura familie formată din câteva generații care a trecut prin Vama Sculeni. În fiecare zi, mii de oameni traversează frontiera în fiecare zi.

Ludmila (41 ani) și Polina (21 ani) din Odesa, mamă și fiică, au ajuns la Sculeni după o călătorie lungă. Cu toate acestea, femeile sunt pline de speranță și optimism. „Sunt terifiată de ceea ce se întâmplă în orașul nostru. Dar rămânem optimiste și sperăm într-un viitor liniștit” a spus Polina.

Odesa e de nerecunoscut. Mare centru cultural și educațional, supranumit și Orașul Eroilor este părăsit de populația pașnică.

 „Oamenii pleacă și mi se rupe inima. Vreau să fie pace, să se termine totul și să trăim în liniște. Soțul meu e polițist și a rămas acasă să lupte. La fel și ginerele meu. Cum altfel? Au rămas să-și apere casa” a adăugat Ludmila.

La Vama Sculeni, coada de mașini care așteaptă să ajungă în România este tot mai mare. Punctul de trecere al frontierei este tranzitat de mii mașini. Oamenii vin din diferite regiuni ale Ucrainei, fie Cernăuți, Vinița, Kiev sau Odesa pentru a ajunge în România sau alte orașe europene.

Pe lângă voluntari, polițiștii și polițistele de frontieră sunt printre primii care întâlnesc refugiații și refugiatele din Ucraina.  De aproape două săptămâni, aceștia muncesc non-stop și dau dovadă de dedicație, profesionalism, dar și grijă față de refugiații. Potrivit IGPF, pe parcursul anului 2021 au fost angajate 77 femei, ceea ce reprezintă 30% din numărul total de polițiști de frontieră angajați, iar în cadrul Serviciului Vamal lucrează 464 femei, adică 26,34 %.

Polițistele de frontieră sunt la datorie din prima zi. Verifică pașapoartele, bagajele, oferă informații, și gestionează fluxul de mașini „Sunt emoționată și fericită că pot să ajut, iar în același timp este greu să vezi copii fugind din casa lor. Aceasta este misiunea noastră: să ajutăm și să asigurăm securitatea frontierei Republicii Moldova” a spus una dintre polițiste.

Veronica Gârbu este și ea implicată chiar de la începutul crizei. „Ceea ce m-a determinat să mă implic a fost dimineața zilei de 24 februarie. Am rude în Ucraina care nu au putut ajunge în Moldova și atunci am decis să-i susțin cumva, sau măcar să ajut oamenii care vin de acolo. Colectez lucruri, le sortez, pregătesc pachete, și le ofer tot sprijinul meu. În primele zile am plâns, am ascultat cu emoție poveștile lor”.

Grupurile se măresc în fiecare zi, iar la frontiera de la Sculeni voluntarii și voluntarele comunică intens cu autoritățile publice locale și de frontieră, împreună coordonează aglomerarea și împart responsabilitățile „Bărbați au venit doar în prima zi, însă acum vin doar femei și copii. Ajutorul nostru este esențial în situația asta și privirile lor recunoscătoare sunt cea mai mare recompensă pentru noi. Dacă există o cauză pentru care să ne dedicăm efortul, energia și bunătatea, atunci aceasta este cauza” a mai adăugat Veronica.

O altă voluntară, Tatiana Costei, pregătește sucurile, pachete cu sendvișuri și băuturile calde. Le distribuie celor grăbiți și copiilor.

„În momentul în care am văzut ce se întâmplă aici, nici nu am așteptat să fiu invitată, am venit imediat. Ieri am lucrat zece ore, azi sunt de la ora opt dimineața, nu simt nici oboseală, nici anxietate, sunt dispusă să ajut până la capăt. Oferim refugiaților haine groase, pături și mâncare caldă. Dacă fluxul e mai intens, pregătim punguțe cu alimente ca să poate avea niște gustări la drum”

Tocmai ajunge în vamă o mamă cu patru copii. Voluntarele o asaltează cu întrebări „Unde mergeți?”, „Aveți nevoie de transport?”, „Cu ce vă putem ajuta?”, „O zeamă caldă? Un ceai fierbinte? Produse de igienă?”. Cortul e ocupat cu tarabe pline cu apă, sandvișuri, fructe, haine groase, produse de igienă sau pături. Voluntarii au deja un mecanism de lucru, unii pregătesc alimentele, alții asigură transportul.

Vera, mamă singură, are 50 de ani și este din Kiev. După șase zile de tensiune și teroare, și-a luat cei patru copii și a decis cu orice preț să părăsească orașul asediat „Șase zile ne-am ascuns în subsol. La un moment dat, sirenele sunau de trei-patru ori în zi, iar copiii mei nu au dormit o săptămână. În plus, nu mai aveam ce mânca, nu știam cum să supraviețuim. Pâine în magazine nu mai era, produsele alimentare se cumpărau toate dintr-odată. Dacă nu reușeai să stai două ore în rând, nu cumpărai nimic. Eu, fiind mamă singură, fără vreun sprijin, cu cei patru copiii ai mei nu reușeam să fac rost de nimic”

Când bombardamentele rusești au început să cadă tot mai aproape de casa lor, Vera a găsit modalități să părăsească orașul. „Ne-am pornit dimineață la ora șapte. În douăzeci și patru de ore am ajuns în Moldova. Nu am putut merge direct în Polonia, deoarece trebuie să stai în rând la gară câte 3 zile. În Moldova am rămas surprinsă de bunăvoința oamenilor, voluntarii ne-au dat de mâncare, băuturi calde și ne-au oferit și haine groase. Copiii mei nu au mâncat o săptămână. Aici mă simt mai în siguranță. Deja nu-mi mai tremură pleoapa, nu mai am atacuri de panică și nici crize de nervi. M-am liniștit”

Vera și cei patru copii ai săi speră să ajungă în Polonia „Nu știu unde voi ajunge. Poate în Polonia, am o prietenă de acolo”. Cei patru copilași au mâncat zeamă fierbinte și au primit hanorace groase, caserole cu gustări și termosuri „Nu le pot explica copiilor de ce suntem bombardați, de ce trebuie să fugim din casa noastră. Ceea ce am trăit în ultimele zile este un coșmar, e o teroare, copiii mei dormeau lângă toaleta improvizată. Și dacă nu reușeam să plecăm?” se întreabă Vera.

Articol realizat în cadrul proiectului EVA – Promovarea egalității de gen în raioanele Cahul și Ungheni, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women.




Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de B&S Europe.

Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal.
© Uniunea Europeană,