UE este de acord să cumpere gaze în comun – platformă comună de achiziții va fi deschisă pentru Georgia, Republica Moldova și Ucraina

UE este de acord să cumpere gaze în comun – platformă comună de achiziții va fi deschisă pentru Georgia, Republica Moldova și Ucraina

martie 28, 2022

La 25 martie, Consiliul European a anunțat noi măsuri pentru a diminua dependența europeană de energia rusă. Platformă comună de achiziții va fi deschisă și pentru cei trei Parteneri Estici asociați, și anume Ucraina, Republica Moldova și Georgia.

Liderii UE au convenit ca statele membre să colaboreze în vederea achiziționării comune  de gaze, GNL și hidrogen. Participarea la acest mecanism de achiziții comune va fi voluntară. „Ne vom uni forțele, ne vom pune în comun cererea și ne vom folosi puterea colectivă de negociere atunci când cumpărăm gaze„, a scris pe Twitter președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

Platforma comună de achiziții va fi deschisă, de asemenea, țărilor din Balcanii de Vest și celor trei parteneri estici asociați.

De asemenea, liderii UE au încredințat Consiliului Uniunii Europene sarcina de a transmite cât mai curând posibil o propunere a Comisiei privind politica UE în materie de depozitare a gazelor, care să aibă în vedere reumplerea depozitelor de gaze din întreaga Uniune. 

În perspectiva iernii viitoare, statele membre și Comisia vor acționa de urgență pentru a asigura securitatea aprovizionării pentru toate statele membre.

Von der Leyen a adăugat într-un alt mesaj pe Twitter că UE trebuie să finalizeze infrastructura de conducte și să își sporească capacitatea de stocare: „Aceasta va fi polița noastră de asigurare împotriva întreruperii aprovizionării. De asemenea, a sosit momentul să analizăm structura pieței noastre de energie. Vom prezenta opțiunile în luna mai.”

Află mai multe

Comunicat de presă




Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de B&S Europe.

Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal.
© Uniunea Europeană,