Moldova: peste 2000 de arme retrase din circuitul civil cu sprijinul UE și PNUD

Moldova: peste 2000 de arme retrase din circuitul civil cu sprijinul UE și PNUD

noiembrie 29, 2021

Pe 25 noiembrie, un total de 2119 arme, 50.000 de gloanțe și 142 accesorii și componente pentru arme au fost distruse prin topire la Chișinău, cu sprijinul Uniunii Europene și al PNUD.

Lotul de arme pentru distrugere a fost adunat în ultimii doi ani de către Inspectoratul General al Poliției. Din circuit a fost retras un număr mare de arme, care nu îndeplineau cerințele esențiale de securitate, erau deteriorate, improprii utilizării, cu modificări structurale neautorizate, deținute ilegal, abandonate, confiscate sau predate în mod voluntar pentru nimicire. Bugetul de 12.800 EUR pentru topirea armelor a fost asigurat de Uniunea Europeană.

„Suntem conștienți de faptul că fenomenul traficului ilicit de arme, la nivel regional și global, este în continuă creștere. Republica Moldova s-a angajat ferm în asigurarea unui management eficient al armelor de calibru mic și armamentului ușor. Prin urmare, exercițiul de astăzi contribuie la reducerea amenințării proliferării acestora, astfel încât fiecare cetățean să se simtă mai protejat”, a declarat Alexandru Bejan, Șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției.

Află mai multe

Comunicat de presă

2021_11_25 - UNDP ARME 64



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de B&S Europe.

Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal.
© Uniunea Europeană,