Michel la Kiev: Comisia Europeană își va publica avizul privind aderarea Ucrainei până la sfârșitul lunii iunie
aprilie 22, 2022

Michel la Kiev: Comisia Europeană își va publica avizul privind aderarea Ucrainei până la sfârșitul lunii iunie


La 20 aprilie, președintele Consiliului European, Charles Michel, a vizitata Ucraina. În timpul vizitei, Michel a declarat că, Comisia Europeană va decide cu privire la aderarea Ucrainei la UE până la sfârșitul lunii iunie. Între timp, UE va continua să sprijine această țară din punct de vedere financiar, militar și prin sancțiuni împotriva Rusiei.  

Charles Michel a vizitat Borodyanka pentru a fi martor al consecințelor crimelor de război și s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky la Kiev, exprimându-și admirația pentru liderismul personal al președintelui ucrainean.

Rezumând cele văzute în Borodyanka, Michel le-a descris drept “atrocități”: “Nu există cuvinte pentru a explica ceea ce simt, nu ca președinte al Consiliului European, ci ca tată, ca ființă umană. Acestea sunt crime de război. Ei trebuie să fie pedepsiți. Vor fi pedepsiți. Ei trebuie să plătească pentru ceea ce au făcut acolo și în multe alte orașe și alte locații din Ucraina.”

Michel a declarat că UE este hotărâtă să facă tot ce poate pentru a sprijini Ucraina, deoarece “ne dorim victoria Ucrainei. Și de aceea vom folosi toate instrumentele posibile pe care le avem la îndemână.

Michel a anunțat că, la 5 mai, o conferință internațională a donatorilor, susținută de Comisia Europeană, va lansa activitatea fondului fiduciar de solidaritate cu Ucraina. El a adăugat că UE colaborează îndeaproape cu organizații internaționale precum FMI, Banca Mondială și altele pentru a se asigura că UE poate mobiliza fonduri și investiții pentru a reconstrui Ucraina.

Michel a discutat cu Zelenskyy despre nevoile militare ale Ucrainei. El a mai adăugat că UE încearcă să convingă statele membre să adauge sprijin bilateral la echipamentele militare în valoare de 1,5 miliarde de euro furnizate de UE.  

În privința sprijinului politic, Michel a declarat că, până la sfârșitul lunii iunie, Comisia Europeană își va publica avizul cu privire la aderarea Ucrainei.  “De obicei, Comisia are nevoie de opt luni pentru a publica un aviz“, a menționat Michel. “Apoi, va fi responsabilitatea mea să evaluez când pot pune acest punct pe agenda Consiliului European și a Consiliului, pentru a mă asigura că avem o discuție politică pentru a face progrese în acest sens.”

În cele din urmă, Michel și Zelenskyy au discutat despre sancțiuni suplimentare pentru a menține o presiune maximă asupra Kremlinului. “Am intrat în mai multe detalii și am identificat câteva elemente suplimentare pentru ca noi să punem propuneri pe masa Consiliului“, a spus Michel.

Află mai multe

Comunicat de presă



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,