Mecanismul COVAX, sprijinit de UE, aprobă livrarea vaccinurilor Pfizer/BioNTech și AstraZeneca/SKBio împotriva COVID-19 în Moldova
februarie 5, 2021

Mecanismul COVAX, sprijinit de UE, aprobă livrarea vaccinurilor Pfizer/BioNTech și AstraZeneca/SKBio împotriva COVID-19 în Moldova


Pe 29 ianuarie, mecanismul COVAX, sprijinit de UE, a decis să aloce 24.570 de doze de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer/BioNTech și până la 264.000 de doze indicative de vaccin AstraZeneca/SKBio pentru Republica Moldova. Cu 853 milioane EUR, UE este cel mai mare contribuitor inițial la mecanismul COVAX.

Uniunea Europeană sprijină Republica Moldova în lupta împotriva pandemiei COVID-19″, a spus Ambasadorul Peter Michalko, Șeful Delegației Uniunii Europene în Moldova. “Un acces echitabil și corect la vaccinuri este un element cheie pentru a pune capăt pandemiei.  Uniunea Europeană și Statele sale Membre, acționând împreună ca ‘Team Europe’ (Echipa Europa), sunt mândri să sprijine COVAX în furnizarea de vaccinuri partenerilor noștri.

Uniunea Europeană lucrează pentru a sprijini lansarea campaniei de vaccinare în Moldova în februarie, împreună cu alți parteneri internaționali. Vaccinurile care urmează să fie livrate prin COVAX, prin această primă asistență către Republica Moldova au fost autorizate în UE de către Agenția Europeană pentru Medicamente. “Salutăm abordarea guvernului de a oferi mai întâi vaccinare persoanelor expuse riscului cum ar fi lucrătorii medicali care tratează pacienții cu COVID-19,” se spune în comunicatul de presă publicat de către Delegația Uniunii Europene în Moldova.

Uniunea Europeană a mobilizat un pachet de 128 milioane EUR pentru a asista Republica Moldova în lupta împotriva crizei COVID-19, livrând materiale și echipamente medicale, oferind sprijin pentru consolidarea sistemului de sănătate și redresarea economică, precum și sprijinind grupurile vulnerabile.

COVAX reprezintă o colaborare globală pentru a accelera dezvoltarea, producția și accesul echitabil la teste, tratamente și vaccinuri anti COVID-19.

Află mai multe

Comunicat de presă

Sprijinul UE pentru COVAX



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,