Consiliul European: Rusia poartă responsabilitate deplină pentru acest act de agresiune și pentru toate victimele pe care le va provoca
februarie 25, 2022

Consiliul European: Rusia poartă responsabilitate deplină pentru acest act de agresiune și pentru toate victimele pe care le va provoca


La 24 februarie, Consiliul European a condamnat “în cei mai fermi termeni posibili” agresiunea militară neprovocată și nejustificată a Federației Ruse împotriva Ucrainei. 

Prin acțiunile sale militare ilegale, Rusia încalcă în mod flagrant dreptul internațional și principiile Cartei ONU și subminează securitatea și stabilitatea europeană și globală“, potrivit concluziilor Consiliului European adoptate joi seara. “Rusia poartă întreaga responsabilitate pentru acest act de agresiune și pentru toate distrugerile și pierderile de vieți omenești pe care le va provoca.” 

Consiliul European a cerut Rusiei să înceteze imediat acțiunile sale militare, să își retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare de pe întregul teritoriu al Ucrainei și să respecte pe deplin integritatea teritorială, suveranitatea și independența Ucrainei în cadrul granițelor sale recunoscute la nivel internațional. De asemenea, Consiliul a solicitat Rusiei și formațiunilor armate susținute de Rusia să respecte dreptul umanitar internațional și să înceteze campania de dezinformare și atacurile cibernetice.

Anterior, UE a reacționat în mod decisiv la recunoașterea de către Rusia a entităților separatiste autoproclamate din Ucraina și la desfășurarea forțelor sale armate, adoptând măsuri restrictive ca răspuns. La 24 februarie, Consiliul a convenit asupra unor sancțiuni suplimentare care să acopere sectorul financiar, sectorul energetic și cel al transporturilor, bunurile cu dublă utilizare, precum și controlul exporturilor și finanțarea exporturilor, politica în materie de vize, liste suplimentare de persoane fizice din Rusia și noi criterii de includere pe listă. 

De asemenea, Consiliul a deplâns pierderile tragice de vieți omenești și suferințele umane cauzate de agresiunea rusă și a declarat că este ferm convins că utilizarea forței și a constrângerii pentru a schimba frontierele nu își are locul în secolul XXI.

De asemenea, UE a condamnat cu fermitate implicarea Belarusului în această agresiune și i-a cerut acestuia să se abțină de la astfel de acțiuni. Între timp, Consiliul a solicitat pregătirea și adoptarea urgentă a unui nou pachet de sancțiuni individuale și economice care să includă și Belarus.


Potrivit concluziilor, UE va continua să coopereze îndeaproape cu vecinii și își reiterează sprijinul și angajamentul ferm față de suveranitatea și integritatea teritorială a Georgiei și a Republicii Moldova. 

Află mai multe

Comunicat de presă



CEL MAI CITIT



Interesat(ă) de ultimele știri și oportunități?

Acest site este gestionat de Programul Regional de Comunicare finanțat de UE pentru Vecinătatea Estică ("VECINII UE de la est") 2020-2024. Programul completează și sprijină comunicarea Delegațiilor Uniunii Europene în țările partenere din est și operează sub îndrumarea Direcției Generale Vecinătate și Negocieri privind Extinderea a Comisiei Europene și a Serviciului European de Acțiune Externă. Programul este implementat de consorțiul condus de GOPA PACE.


Informațiile de pe acest site sunt guvernate de Declarația privind limitarea răspunderii și protecția datelor cu caracter personal. © European Union,