Școala Europeană a Parteneriatului Estic din Georgia

  • Care este diferența dintre școala mea și Școala Europeană a PaE?
  • Pot studia la Școala Europeană a Parteneriatului Estic din Georgia?
  • Cum pot aplica?
  • Trebuie să plătesc ceva pentru a mă înscrie la școală?
  • Care sunt avantajele diplomei IB?
  • Va fi recunoscută această Diplomă IB de universitățile din țara mea?
  • Cum a răspuns școala la situația cu COVID-19 și cum va afecta aceasta procesul de aplicare?
  • Unde pot afla mai multe despre școală?
Cardul %1 din %2

Care este diferența dintre școala mea și Școala Europeană a PaE?

Acestea sunt cele două diferențe mari, cursul în sine pune accentul pe afaceri europene, și experiența multinațională unică de învățare oferită de Școala Europeană a PaE.

Programul de Bacalaureat Internațional de doi ani (IB) se axează pe Europa și chestiunile europene, include cursuri în științe umane, limbi și literatură, artă și istorie, toate complementate de o perspectivă europeană distinctă.

Bacalaureatul Internațional este, de asemenea, o modalitate diferită de a învăța, punând accent pe învățarea elevilor să gândească în mod critic și independent și cum să cerceteze cu grijă și logică.

În același timp, te vei regăsi într-un mediu internațional unic de învățare, studiind și trăind cu elevi din diferite culturi. În afara orelor, vei avea ocazia să participi la conferințe și evenimente legate de UE.

În ansamblu, Școala Europeană a PaE oferă o oportunitate educațională de top, care te va pregăti în mod unic să faci față provocărilor lumii moderne și globalizate. Vei pleca din școală cu o calificare internațională în buzunar, Diplomă IB.

Pot studia la Școala Europeană a Parteneriatului Estic din Georgia?

Da, dacă ai vârsta între 16 și 17 ani și ești cetățean sau rezident al următoarelor țări: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova sau Ucraina. Dar numărul de locuri este limitat – doar 35 pe an, deci trebuie să îndeplinești anumite condiții și să treci printr-un proces competitiv pentru a aplica.

Criteriile de aplicare includ înscrierea în cadrul învățământului secundar într-una din cele șase țări și îndeplinirea criteriului de minim nota 10 pentru Belarus și Georgia și 9-10 pentru restul țărilor. Va trebui, de asemenea, să demonstrezi cunoașterea limbii engleze – minim nivelul B2 și mai mult.

Următorul apel pentru depunerea candidaturilor la burse pentru anul școlar 2021-2022 va fi publicat în ianuarie 2021.

Cum pot aplica?

Procesul de aplicare se desfășoară în trei etape:

  • Depunerea cererii pe site-ul școlii (www.eapeuropeanschool.eu)  
  • Candidații preselectați vor fi invitați apoi să se prezinte la două probe scrise, la matematică și engleză. Probele vor avea loc online.
  • În baza rezultatelor probelor scrise, candidații vor fi invitați apoi la un interviu prin Zoom.

Selecția este realizată de o comisie calificată, folosind metode de punctare obiective și transparente. În timpul interviurilor, Comisia de Selecție va acorda mare atenție motivației elevilor, deschiderii lor către alte culturi și interesului față de afacerile europene.

Procesul de aplicare este gratuit.

Trebuie să plătesc ceva pentru a mă înscrie la școală?

Nu. Dacă ești selectat, vei primi o bursă completă, plătită de către Uniunea Europeană. Bursa îți acoperă costul studiilor, plus cazarea și mesele la facilitățile școlii, călătoria acasă din Tbilisi pentru cele patru perioade de vacanță în fiecare an, toate materialele și resursele necesare pentru studii (inclusiv cărți, laptopuri și smartphone-uri pentru durata studiilor), precum și asigurare medicală completă. Deci, dacă ești acceptat la Școala Europeană a PaE, nu te va costa nimic pentru cei doi ani întregi – iar bursa ta va fi prelungită automat pentru al doilea an, atâta timp cât, bineînțeles, vei trece primul an!

Care sunt avantajele diplomei IB?

Dacă vrei să studiezi peste hotare, Bacalaureatul Internațional este un pașaport pentru succes. Diploma IB este acceptată în 75 de țări la peste 2000 universități, și este recunoscută pe scară largă de colegii și universități din întreaga lume ca pregătire superioară pentru ca elevii să aibă succes în învățământul superior.

Fiecare universitate va avea propriile sale politici de recunoaștere. Acestea pot varia de la recrutarea activă a elevilor IB, la recunoașterea în mod explicit a Diplomei IB în procesul de admitere sau chiar la numărarea punctajelor Diplomei pentru creditele de curs/cursurilor, sau oferirea de oportunități de bursă special pentru elevii IB.

Va fi recunoscută această Diplomă IB de universitățile din țara mea?

Diploma IB este recunoscută pe deplin în Georgia și acceptată în Armenia, școlile IB sunt, de asemenea, acreditate în Azerbaidjan și Ucraina, iar un număr de universități din regiune au stabilit politici oficiale pentru a admite elevii IB la cursurile lor.

În orice caz, toți cei care finalizează Programul de Burse la Școala Europeană a PaE își pot prezenta diplomele autorităților naționale din țara sa de origine pentru a beneficia de echivalarea oficială.

 

Cum a răspuns școala la situația cu COVID-19 și cum va afecta aceasta procesul de aplicare?

De-a lungul anului 2020, Școala Europeană a urmat protocoalele de sănătate impuse ca răspuns la pandemia de COVID-19, trecând la un program de predare complet online atunci când școlile au fost închise în Georgia, în martie 2020.  Au fost rezervate zboruri pentru ca elevii să se întoarcă acasă în prima săptămână din martie, iar școala a trecut la predarea complet online din 17 martie până la sfârșitul anului academic în iunie 2020.

În septembrie, elevii au putut să se întoarcă la școală, cu toate protocoalele de sănătate necesare fiind în vigoare, dar școala a trebuit să revină din nou la lecții online din 14 septembrie 2020 până în prezent. Elevii au rămas în campus până în decembrie 2020 și au primit sprijin deplin până s-au întors acasă în prima săptămână a lunii decembrie.

Deși tranziția a fost bruscă și dificilă, școala a fost bine echipată pentru a se adapta, toți elevii fiind echipați cu laptopuri și școala folosind deja o serie de platforme online și cărți digitale, instrumente și baze de date, ceea ce a contribuit la asigurarea unei tranziții line, iar elevii au continuat cursurile și evaluările în mod eficient online.

Pentru admiterea din acest an, procesul de aplicare va avea loc în întregime online, cu probe efectuate printr-o platformă online și interviuri prin Zoom. Singurul lucru de care ai nevoie este o conexiune bună la internet și un laptop sau computer cu cameră și microfon.

Oricare ar fi situația din septembrie 2021, școala este bine pregătită și va oferi cea mai bună educație posibilă, indiferent dacă este în persoană, într-un mediu mixt sau online.

Unde pot afla mai multe despre școală?

Poți vizita site-ul școlii www.eapeuropeanschool.eu, unde vei găsi informații detaliate despre program și procedura de admitere. Consultă, de asemenea, setul de Întrebări Frecvente despre programul de burse pentru răspunsuri la toate întrebările tale despre bursă și ce include aceasta, programul IB și viața de zi cu zi la școală. Pentru mai multe informații despre Bacalaureatul Internațional, vizitează  site-ul Bacalaureatului Internațional www.ibo.org, care include informații despre admiterile la universitate pentru studenții IB.

Dar dacă vrei să te inspiri, lasă studenții din toate cele șase țări să te ghideze prin experiența lor, speranțele și visele lor în acest video, precum și ascultă experiența personală a lui Constantin din Moldova.

Și informează-te despre noul apel pentru depunerea candidaturilor la burse, care este așteptat în ianuarie 2021 – vă vom ține la curent pe https://euneighbourseast.eu!

Întegrează